Locul I la Concursul Interjudețean „Diversitas” pentru eleva Andreea Scurtu din Cumpăna(179)
Sâmbătă, 16 mai 2026, în orașul Năvodari, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean „Diversitas”, eveniment organizat de Școala Gimnazială „George Enescu” Năvodari, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Competiția a reunit 46 de concurenți cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, participanții evidențiindu-se prin talent, creativitate și pasiune artistică.
Comuna Cumpăna a fost reprezentată cu succes de solista Andreea Scurtu, elevă a Liceului Pedagogic „Constantin Brătescu”, pregătită de doamna Adriana Ivanciu.
Tânăra interpretă a obținut Locul I la secțiunea „Culturi și Civilizații” – interpretare vocală, impresionând juriul prin prestația sa artistică.
Adresăm sincere felicitări tuturor participanților, profesorilor coordonatori și, în mod special, Andreei Scurtu și doamnei Adriana Ivanciu pentru performanța obținută și pentru modul exemplar în care au reprezentat comuna Cumpăna.
Felicitări organizatorilor pentru reușita acestui eveniment dedicat promovării diversității culturale și talentului artistic al tinerilor!