Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Noaptea Muzeelor 2026. Sub lumina serii, patrimoniul arheologic își spune povestea

Noaptea Muzeelor 2026. Sub lumina serii, patrimoniul arheologic își spune povestea(238)

O dată pe an, muzeele își schimbă ritmul și își întâmpină vizitatorii într-un orar neconvențional. Sâmbătă, 23 mai 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța invită publicul să redescopere farmecul patrimoniului dobrogean în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor 2026, o experiență culturală care transformă, pentru câteva ore, spațiile muzeale în locuri vii de întâlnire cu trecutul.

Ajuns la cea de-a XXII-a ediție la nivel european, acest program cultural a fost inițiat de Ministerul Culturii din Franța și se desfășoară în prezent sub patronajul Consiliului Europei, al UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). În România, Noaptea Muzeelor este coordonată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, afiliată la Network of European Museum Organisations (NEMO), cea mai amplă rețea muzeală pan-europeană.

Participarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța la acest proiect cultural european este realizată cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Constanța, instituție care susține constant valorificarea și promovarea patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei. Totodată, evenimentul este inclus în calendarul manifestărilor organizate de muzeu cu prilejul Zilelor Constanței.

În cadrul ediției din acest an, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța propune publicului o experiență nocturnă desfășurată simultan în cinci obiective muzeale reprezentative:

• Edificiul Roman cu Mozaic

• Mormântul Pictat de la Tomis

• Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi

• Cetatea Carsium Hârșova

“În intervalul orar 18:00 – 24:00, vizitatorii vor avea ocazia să descopere poveștile ascunse ale vechiului Tomis, să admire monumente spectaculoase și să se bucure de o întâlnire aparte cu istoria, într-o atmosferă specială de seară. Edificiul Roman cu Mozaic și Mormântul Pictat de la Tomis, două dintre cele mai impresionante monumente istorice de la țărmul Mării Negre, vor putea fi vizitate în grupuri de maximum 20 de persoane, pentru a asigura o experiență cât mai plăcută și sigură pentru public.

Vă așteptăm să petrecem împreună o seară dedicată istoriei, culturii și redescoperirii patrimoniului dobrogean.”, au transmis reprezentații Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.