Harun Osman: „Pe 24 mai, vă așteptăm alături de noi, la paradă și la spectacolul multicultural!” (546)
13 etnii participă, anul acesta, la evenimentul cultural „Constanța Multietnică”
„Când spui Constanța, probabil te gândești la Cazinoul de pe faleză, la minaretul din centrul vechi, la mare, la străzile și clădirile care au devenit simboluri ale orașului.
Dar astăzi vreau să ne amintim de oamenii lui.
De oamenii care, în ciuda diferențelor dintre ei, au construit împreună ceea ce astăzi numim Constanța.
Bunicii care poate vorbeau limbi diferite, dar care se înțelegeau la fel. Care vedeau potențialul acestui oraș și au ales să crească împreună aici, fiecare aducând ceva din cultura, tradițiile și povestea lui.
De Zilele Constanței îi cinstim și pe ei. Pe toți oamenii care au făcut din orașul acesta un loc viu, colorat și deschis tuturor.
De aceea organizăm, an de an, "Constanța Multietnică".
Ca să prezentăm Constanța așa cum o cunoaștem noi: prin oameni, prin tradiții și prin comunitățile care dau suflet orașului.
Pe 24 mai vă așteptăm alături de noi, la paradă și la spectacolul multicultural.
Iar dacă aveți un costum popular, indiferent de etnie sau regiune, vă invit să ni vă alăturați în paradă.
Pentru că frumusețea Constanței a stat mereu în oamenii ei.”, a transmis Harun Osman, președintele Comisiei de Tineret la nivel național al Uniunii Democrate Turce din România.
Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Primăria Constanța, vă invită duminică, 24 mai 2026, de la ora 15.00, să participați la activitățile culturale din cadrul celei de-a IV-a ediții a evenimentului „Constanța Multietnică”.
Manifestarea debutează la ora 15.00, cu o paradă a etniilor și a costumelor tradiționale, cu pornire de pe str. Ștefan cel Mare, din dreptul Tomis Mall, pe traseul B-dul Tomis – Faleza Cazino – Piața Ovidiu, coloana fiind însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale Române.
Evenimentul pune accent pe patrimoniul cultural și va continua cu spectacolul „Constanța Multietnică”, manifestare care va avea loc pe scena din Piața Ovidiu, de la ora 17.00. Vor participa: Muzica Militară a Forțelor Navale Române, Corul „Albatros” al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și ansamblurile „Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, „Elpis” al Comunității Elene Elpis Constanța, „Canlar” și „Can Renkler” ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Constanța, „Galuboe More” al Comunității Rușilor Lipoveni Constanța, „Iholu” al Comunității Aromâne Constanța, „Nairi” al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, „Fidanlar”, al Uniunii Democrate Turce din România, „Sfitilina” al Comunității Bulgarilor din Dobrogea, „Klezmer” al Comunității Evreiești din România, „Balkaneros” al Comunității Rrome din județul Constanța, „Zadunaiska Sici” și Anastasia Ermakova – artist popular – Comunitatea Ucrainenilor din Dobrogea, „Armonia” al Comunității Germane din județul Constanța, Ansamblul „Allegria” al Comunității Italienilor din Dobrogea și Ansamblul „Româncuța” din Cumpăna.
La manifestarea culturală participă și Asociația „Cusături Dobrogene” și Comunitatea „Crăiese cu ii alese”, ale căror membre sunt colecționare de costume autentice românești. Acestea vor prezenta publicului portul tradițional din mai multe zone ale țării.
Timp de aproximativ 4 ore, vor urca pe scenă 13 etnii din Dobrogea, dintre care, în premieră în cadrul acestui eveniment, ansamblurile minorităților de italieni, evrei, ucraineni, germani și romi.
De asemenea, în Piața Ovidiu, vor fi prezenți reprezentanții Asociației „Historia Renascita”, care vor prezenta ținutele dacilor și romanilor și vor susține lecții de istorie vie prin demonstrații de reconstituiri istorice.
La eveniment sunt așteptați localnicii și turiștii care doresc să sărbătorească, în mod tradițional, Zilele Constanței.
Parteneri: Primăria Municipiului Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale Române, Corul „Albatros”, Asociațiile „Noul Val”, „Academia de Echitație” și „Higia Dobrogea”.