Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Comunitatea turcă, reprezentată de UDTR, în prim-plan la parada etniilor, costumelor și spectacolelor

Comunitatea turcă, reprezentată de UDTR, în prim-plan la parada etniilor, costumelor și spectacolelor (382)

Constanţa multietnică a îmbrăcat straie de sărbătoare duminică, 24 mai, demonstrând încă o dată că zestrea multiculturală a Dobrogei uneşte comunităţile etnice şi că valorile identitare ale fiecăreia aduc armonie şi culoare în oraşul nostru.

Evenimentul, care a pus în valoare pentru al IV lea an consecutiv, diversitatea culturală, a fost organizat de Asociaţia „Dobrogea de Patrimoniu” în parteneriat cu Primăria Constanţa, în contextul celebrării Zilelor Constanţei.

 

Uniunea Democrată Turcă din România s-a alăturat celoralte douăsprezece comunităţi etnice şi a luat parte la o paradă a etniilor şi a costumelor, precum şi la spectacolul desfăşurat în Piaţa Ovidiu din Constanţa.

UDTR a fost reprezentată la eveniment de preşedintele Comisiei de Tineret, Harun Osman, coordonatorul proiectului din partea uniunii, dar şi de preşedintele Sucursalei UDTR Constanţa, Bechir Iaşar, şi de vicepreşedintele Sucursalei Judeţene Constanţa, Onur Asan, care au însoţit ansamblurile foclorice „Fidanlar”, „Şirinler”, „Şirincik” (Constanţa) şi „Goncalar”(Cumpăna) la paradă. Ansamblul focloric Fidanlar al UDTR, coordonat de Melek Osman, coregraf Claudiu Popa, a susţinut un program artistic de dansuri tradiţionale turceşti fiind aplaudat la scenă deschisă.

La spectacol au mai participat Muzica Militară a Forțelor Navale Române, Corul „Albatros”al Studenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și ansamblurile „Brâulețul”din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, „Elpis”al Comunității Elene Elpis Constanța,„Canlar” și „Can Renkler”ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Constanța ,„Galuboe More” al Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, „Iholu”al Comunității Aromâne Constanța, „Nairi” al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, „Sfitilina” al Comunității Bulgarilor din Dobrogea, Ansamblul „KLEZMER”al Federației Comunităților Evreiești din România, „Balkaneros” al Comunității Rrome din județul Constanța, „Zadunaiska Sici” și Anastasia Ermakova–artist popular–Comunitatea Ucrainenilor din Dobrogea, „Armonia” al Comunității Germane din județul Constanța, Ansamblul „Allegria” al Comunității Italienilor din Dobrogea și Ansamblul „Româncuța”din Cumpăna.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.