Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Florin Goidea își continuă mandatul la conducerea ACN

Florin Goidea își continuă mandatul la conducerea ACN(368)

Florin Goidea a fost desemnat câștigător al procedurii de selecție pentru funcția de director general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, urmând să conducă societatea și în următorii patru ani. Actualul director general s-a înscris în competiția organizată de Ministerul Transporturilor și a obținut cel mai bun punctaj dintre candidații care și-au depus dosarele până la termenul-limită din 7 mai 2026.

Cu o experiență de peste două decenii în domeniul maritim și portuar, Florin Goidea este considerat unul dintre cei mai cunoscuți specialiști ai sectorului naval românesc. De-a lungul carierei a ocupat funcții de conducere atât în administrația portuară, cât și în sistemul de transport naval, acumulând expertiză în gestionarea infrastructurii strategice de transport.

Reconfrimarea sa la conducerea ACN este văzută ca un semnal de continuitate pentru proiectele de dezvoltare aflate în derulare și pentru consolidarea rolului canalelor navigabile în rețeaua națională și europeană de transport.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.