Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Cea de-a IX-a ediție a manifestării „O zi în Facultatea de Matematică și Informatică”, la Universitatea Ovidius din Constanța

Cea de-a IX-a ediție a manifestării „O zi în Facultatea de Matematică și Informatică”, la Universitatea Ovidius din Constanța(200)

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 29 mai 2026, cea de-a IX-a ediție a manifestării „O zi în Facultatea de Matematică și Informatică”, dedicată elevilor și studenților.

„Scopul evenimentului a fost crearea unui mediu propice comunicării între studenți și elevii din liceu interesați de domeniile Matematică și/sau Informatică, precum și de activitățile derulate în cadrul FMI, de proiectele realizate de către studenți și de oferta educațională a facultății. Ediția din acest an a reunit aproximativ 250 de participanți, dintre care peste 200 de elevi proveniți de la cinci unități de învățământ din județul Constanța: Liceul Teoretic « Traian », Liceul Teoretic « Mihai Eminescu », Liceul Teoretic « Decebal » din Constanța, Liceul Teoretic « Nicolae Bălcescu » din Medgidia și Liceul Teoretic « Carmen Sylva » din Eforie Sud. În premieră, la eveniment au participat și elevi ai Liceului Teoretic « Mihai Eminescu » din Călărași, care s-au deplasat special pentru a lua parte la această manifestare. Organizarea evenimentului a beneficiat de sprijinul voluntarilor din cadrul Asociației Studenților Ovidius la Matematică și Informatică (ASOMI), organizație care contribuie la dezvoltarea comunității academice prin facilitarea interacțiunii dintre studenți și prin implicarea în proiecte și activități de interes pentru aceștia”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Onu-Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică.

Manifestarea a debutat cu un seminar studențesc în cadrul căruia au fost prezentate lucrări și proiecte realizate de studenții specializării Informatică, precum și de masteranzii programului Medii Virtuale Multi-modale Distribuite din cadrul Facultății de Matematică și Informatică.

În cadrul seminarului, prof. univ. dr. Wladimir-Georges Boskoff a susținut prezentarea intitulată „Matematica: intuiție și creativitate”, oferindu-le elevilor perspective alternative asupra modalităților de abordare și interpretare ale unor probleme de matematică. Expunerea a evidențiat rolul esențial pe care îl are rezolvarea de probleme în dezvoltarea gândirii critice și a capacității de analiză.

Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de networking dedicată interacțiunii dintre elevi, studenți și cadre didactice. Participanții au explorat, în cadrul standului Tech, soluții tehnologice inovatoare, de la robotul prezentat de compania Monsson, la proiecte de realitate virtuală și augmentată (VR&AR) și au avut ocazia să afle detalii despre activitatea de cercetare a studenților și despre oferta educațională a Facultății de Matematică și Informatică.

Ediția din acest an a manifestării „O zi în Facultatea de Matematică și Informatică” s-a desfășurat și sub egida proiectului „Primii studenți din familie – la UOC”, inițiativă adresată elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, care are ca obiectiv facilitarea tranziției către învățământul universitar și promovarea accesului echitabil la o educație de calitate, incluzivă și adaptată nevoilor tinerilor

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.