Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Primul amical al verii

Primul amical al verii(377)

 Deși Campionatul Mondial e în toi, urmăresc și pregătirile echipei orașului nostru Farul Constanța. Spuneam într-un articol, imediat după salvarea de la retrogradare din meciul cu Chindia Târgoviște, că trebuie să ne mișcăm repede, astfel încât să nu se mai repete sezonul rușinos ce tocmai s-a încheiat.

Și conducerea a mutat imediat , instalând pe banca tehnică pe Ioan Ovidiu Sabău, “Moțul” de la Cluj. A urmat prelungirea contractelor celor doi veterani Denis Alibec( 35 de ani) și Ionuț Larie( 39 de ani).

La capitolul veniri avem 4 noutăți: revenirea lui Ionuț Cercel pentru un sezon de la FCSB, Valentin Țicu de la Dinamo, francezul Tony Njike, mijlocaș defensiv de la Quevilly Rouen Metropole( QRM) și tot un francez, Eddy Sylvestre, mijlocaș ofensiv de la USL Dunkerque. Interesant că Njike a mai jucat în România în sezonul 2022-2023 la FC Argeș. Cam asta la capitolul veniri.

La plecări avem așa: Robert Iancu – contract încheiat, Diogo Ramalho – reziliere pe cale amiabilă și Jovan Marković – contract încheiat. S-a zvonit că David Kiki ar putea reveni la Farul, însă Zoltan Iasko a dat de înțeles că acest lucru este greu de realizat, deoarece Kiki ar putea alege o echipă care plătește mult mai bine decât Farul. Și o altă discuție a fost pe marginea revenirii lui Alexi Pitu în Superliga noastră, acesta alegând UTA Arad.

După două săptămâni de vacanță și două de pregătire intense la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi, a urmat primul amical al verii cu echipa bulgară Fratria Varna din liga secundă bulgară, unde a încheiat sezonul pe locul 3. Meciul s-a terminat 1-1, pentru noi marcând Doicaru în minutul 48, printr-un șut lung frumos, iar pentru bulgari Angelov, în minutul 3. Farul a construit frumos și a dominat prima repriză. Sabău a folosit câte o echipă în fiecare repriză. Cei din a doua repriză nu s-au ridicat la nivelul celor din prima. De altfel, Sabău a declarat la finalul meciului că ar fi preferat să câștige azi, ținând cont că adversarul a fost unul modest. Întrebat dacă mai are nevoie de jucători, acesta a răspuns afirmativ, mai ales pe posturile de fundași centrali și laterali.

Pentru Farul au evoluat: R.Munteanu (46 Buzbuchi) - Sîrbu (46 Maftei), Duțu (46 Dican), Gustavo (46 Larie), Țicu (46 J.Vitor) - Vînă (46 N.Popescu), Njike (46 Banu), Goncear (46 Radaslavescu) - Alibec (46 Cojocaru), Sylvestre (46 Grigoryan), Ișfan (46 Doicaru).

Urmează încă 4 meciuri de pregătire în perioada 3-11 iulie cu Oțelul Galați, Cherno More Varna, FC Voluntari și Dinamo București. Interesant este faptul că debutul în noul sezon va fi chiar pe terenul fostei echipe a lui Sabău, U Cluj, un meci special pentru acesta. A fost anunțat noul termen pentru startul lucrărilor la stadionul de 100 de milioane de euro care va purta numele lui Gheorghe Hagi, acesta fiind iulie 2026.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.