Campania „AUR Te Aude” continuă în fiecare zi, în mijlocul oamenilor!(419)
Campania „AUR Te Aude” a continuat astăzi în cartierele Tomis Plus și Palazu Mare din municipiul Constanța, unde am avut numeroase întâlniri cu cetățenii și am purtat discuții despre problemele care îi preocupă și despre viitorul României.
Am fost primiți cu interes și deschidere de oamenii din aceste cartiere, care au dorit să afle mai multe despre proiectele și soluțiile propuse de AUR pentru dezvoltarea Constanței și pentru redresarea României. Dialogurile au fost sincere și constructive, iar preocupările exprimate au vizat nivelul de trai, administrația locală, economia și direcția în care se îndreaptă țara.
Constănțenii își doresc o administrație care să îi respecte, să îi asculte și să ia decizii în interesul comunității. În același timp, mulți dintre cei cu care am discutat au vorbit despre nevoia unei schimbări la nivel național și despre dorința de a vedea România condusă cu responsabilitate, competență și respect față de cetățeni.
Campania „AUR Te Aude” continuă în fiecare zi. Vom ajunge în toate cartierele municipiului Constanța, pentru că credem că politica se face în mijlocul oamenilor, ascultându-le problemele și construind împreună soluții pentru comunitate.
Le mulțumim tuturor celor care au ales să stea de vorbă cu noi și îi invităm să ni se alăture în acest dialog pentru o Constanță mai bine administrată și pentru o Românie mai puternică.
Dumnezeu să apere România! ❤️