Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
SEAS for Kids: „Cartea și scena” transformă lectura într-o aventură

SEAS for Kids: „Cartea și scena” transformă lectura într-o aventură(265)

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2026 continuă să aducă teatrul mai aproape de toate categoriile de public și lansează, în cadrul programului

SEAS for Kids, Atelierele „Cartea și scena”, un proiect dedicat copiilor cu vârste cuprinse între (aproximativ) 7 și 11 ani, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța și cu participarea actorilor Teatrului de Stat Constanța.

Atelierele vor avea loc în 21 iulie, 24 iulie și 23 august, de la ora 09:30, în Parcul Arheologic Constanța, oferind celor mici ocazia de a descoperi că lectura și teatrul pot merge mână în mână.

„Cartea și scena” transformă lectura într-o experiență interactivă, în care poveștile prind viață prin joc, imaginație și creativitate. Pornind de la texte care au inspirat spectacole pentru copii, participanții vor citi cu voce tare, vor interpreta personaje prin jocuri de rol, vor descoperi primele noțiuni de expresivitate scenică și vor exersa tehnici de recitare și de vorbire în public.

Participarea actorilor Teatrului de Stat Constanța oferă copiilor șansa unei întâlniri directe cu lumea teatrului și cu profesioniștii care dau viață personajelor pe scenă, într-un cadru relaxat și prietenos.

Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Prin programul SEAS for Kids, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului își propune să cultive interesul pentru lectură și pentru artele spectacolului încă de la cele mai fragede vârste, transformând întâlnirea cu cartea într-o experiență memorabilă și deschizând drumul către viitorii spectatori ai teatrului.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.