Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
CSM Constanța mută și formează o echipă redutabilă de antrenori de șah

CSM Constanța mută și formează o echipă redutabilă de antrenori de șah(264)

La finele săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor legitimați, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai Ochiuleț, a prezentat noua echipă care va coordona secția de șah.

George-Gabriel Grigore, Claudiu-Badea Iordache, Octavian-Mirel Moise și Maricel Ciubotariu sunt cei patru antrenori care își propun să dezvolte șahul constănțean atât prin atragerea și formarea unui număr cât mai mare de practicanți, cât și prin pregătirea celor care aspiră la performanță și la participarea la competiții de cel mai înalt nivel.
 

Marele maestru internațional, George-Gabriel Grigore, deținător și al titlului de antrenor FIDE, va coordona secția de șah pe drumul către înalta performanță. Fost campion național de juniori în anul 1990 și vicecampion național de seniori în anul 2007, participant la două ediții ale Olimpiadelor de Șah în anii 2000 și 2004, George-Gabriel Grigore se numără printre cei mai apreciați și respectați antrenori din întreaga țară.
 

Claudiu-Badea Iordache, Octavian-Mirel Moise și Maricel Ciubotariu îl vor seconda pe George-Gabriel Grigore și vor avea ca misiune principală crearea unei baze largi de practicanți ai șahului la nivelul municipiului Constanța, cu accent pe atragerea și formarea copiilor.

Claudiu-Badea Iordache este maestru național, arbitru internațional, antrenor maestru și antrenor FIDE, organizator și coorganizator de competiții locale, naționale și internaționale, coordonator al proiectului național „Șah în școală”, autor și coautor de cursuri și cărți, președinte al Asociației Județene de Șah Constanța.

Octavian-Mirel Moise este fost campion național în anul 1999 și campion balcanic în 2004, ambele titluri obținute la șah prin corespondență, vicecampion național de veterani la secțiunea șah rapid în anul 2024, maestru internațional în șahul prin corespondență, senior master la șah prin corespondență și arbitru național.

Maricel Ciubotariu este antrenor al CSM de la înființarea secției, arbitru național, medaliat la multiple competiții județene și naționale, fost campion național pe Ministerul de Interne.

Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța: „Am mare încredere în această nouă echipă de antrenori că va reuși să genereze o emulație unică în Constanța în jurul jocului de șah. Pe lângă numărul practicanților, care în mod cert va crește rapid, sunt ferm convins că nu va trece mult timp până când, dintre ei, se vor ridica noi campioni naționali, la toate secțiunile de vârstă, iar CSM Constanța va avea echipă de șah inclusiv în Superligă”.

George-Gabriel Grigore: „Mă bucur că mi s-a oferit oportunitatea de a pune umărul la crearea unei generații de șahiști de mare performanță. Sunt convins că vom face o echipă bună și că ne vom bucura, împreună, de rezultate excelente pentru șahul constănțean”

Clubul Sportiv Municipal Constanța îi invită pe toți cei care doresc să se înscrie sau să își înscrie copiii să învețe și să crească într-o echipă profesionistă să acceseze link-ul: Înscriere la Clubul Sportiv Municipal Constanța - CSM Constanța

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.