Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Asociația Litoral Delta Dunării a deschis un punct de lucru în Tulcea(1596)

La deschiderea noului punct de lucru al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, în municipiul Tulcea, eveniment care a avut loc joi, au participat Corina Martin – Preşedintele Asociaţiei, Constantin Hogea – Primarul Tulcei, Florin Puşcău – administrator public în cadrul Consiliului Judeţean, Dragoş Gociman - Vicepreşedinte al Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării şi, nu în ultimul rând, Mihai Tănase, Preşedintele Clubului Sportiv Nautic “Motorsport”, organizator al “Raliului Deltei”.


Situat în cadrul Centrului de Informare Turistică, al Primăriei Tulcea, punctul de lucru al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării are rolul de a fi un liant de comunicare între turiştii care frecventează municipiul, dar şi judeţul, şi, bineînţeles, agenţiile de turism şi structurile de primire turistice.Corina Martin, preşedintele Asociaţiei, a declarat reprezentanţilor presei: “Suntem bucuroşi că am reuşit să înfiinţăm acest punct de lucru la Tulcea. Nu ar fi fost posibil fără ajutorul autorităţilor locale, din municipiu şi din judeţ, care s-au raliat obiectivelor de promovare şi dezvoltare turistică ale Dobrogei, ţel pentru care Asociaţia noastră militează de şase ani. Mai mult decât atât, este îmbucurător să constatăm că, în urma “infotrip”-ului organizat de noi, anul trecut, în Delta Dunării, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism-ANAT, pentru agenţii de turism din România şi Republica Moldova, avem o creştere de 25% a rezervărilor, pentru pachete turistice, pe destinaţia Delta Dunării, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior! Activitatea punctului de lucru din Tulcea va contribui, cu siguranţă, la promovarea destinaţiei acesteia. Şi, implicit, la creşterea vânzărilor. Următoarele acţiuni pe care le avem în agendă sunt: “Raliul Deltei”, în perioada 31 mai-01 iunie, apoi un “infotrip” organizat în comun de Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi Patronatul ANAT, focusat pe agenţii de “business- travel” şi un “infotur” pentru corpul diplomatic ce activează în Bucureşti, ca şi lansarea programului “Danube Delta All Inclusive ”.


Am reţinut şi declaraţia lui Dragoş Gociman, vicepreşedinte al Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării. “Ne bucurăm de un grad de ocupare de 80%, în unităţile de cazare din Delta Dunării, pentru perioada 1 Mai, şi de un grad de ocupare de 90% în perioada Sfintelor Sărbători Pascale. Trebuie consolidat parteneriatul între mediul public şi cel privat şi, cu siguranţă, proiectele noastre de dezvoltare vor atrage din ce in ce mai mulţi turişti, ceea ce este, desigur, în beneficiul tuturor. Anul trecut, am avut aproximativ 250.000 turişti, iar estimările pentru acest an preconizează o creştere de 20-25%.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.