Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Ovidiu Cupșa: „Respect pentru cei care au construit România!”

Ovidiu Cupșa: „Respect pentru cei care au construit România!”(327)

Campania „AUR Te Aude” se adresează tuturor românilor și tuturor constănțenilor, indiferent de vârstă. Iar pentru noi, seniorii Constanței ocupă un loc aparte, pentru că ei sunt cei care, prin munca lor de o viață, au contribuit la construirea orașului și a României de astăzi.

În întâlnirile noastre din cartiere discutăm permanent cu pensionarii despre problemele cu care se confruntă: nivelul de trai, accesul la servicii publice, siguranța, transportul, dar și despre nevoia unor spații în care seniorii să poată socializa și petrece timpul în condiții decente.

Consilierii locali AUR au adus în atenția administrației și situația pavilioanelor destinate seniorilor din Constanța, unele dintre acestea fiind degradate și necesitând lucrări de întreținere și modernizare. Prin interpelările formulate în Consiliul Local, vom continua să cerem administrației să acorde atenția cuvenită acestor spații și oamenilor pentru care au fost construite.

„Seniorii noștri nu reprezintă doar o categorie socială despre care ne amintim atunci când vin alegerile. Pensionarii de astăzi sunt oamenii care au muncit zeci de ani, au construit Constanța și România, și-au crescut copiii și au ținut această societate în picioare. Avem obligația să îi respectăm, să îi valorizăm și să le oferim condiții demne. Pavilioanele pentru seniori trebuie întreținute și modernizate, iar administrația locală trebuie să înțeleagă că grija față de vârstnici spune foarte multe despre respectul unei comunități.”, a declarat Ovidiu Cupșa, președintele Organizației Municipale AUR Constanța.

Campania „AUR Te Aude” continuă în fiecare cartier al Constanței. Ascultăm tinerii, familiile, antreprenorii și seniorii orașului, pentru că fiecare generație trebuie să aibă un cuvânt de spus în construirea viitorului comunității noastre.

Respect pentru cei care au construit România. Responsabilitate pentru cei care o vor duce mai departe.

Dumnezeu să apere România! 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.