Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

SURSE. Poliţia nu crede că hoţii de la Poşta din Medgidia ar fi cheltuit patru cincimi din suma furată(1469)

Surse din Poliţia constănţeană ne-au informat, în exclusivitate, că anchetatorii de la Investigaţii Criminale NU SE ÎNCRED ÎN DECLARAŢIILE FĂCUTE DE CEI PATRU MEMBRI PRINŞI AI BANDEI DE HOŢI, CARE A(U) FURAT, ÎN NOAPTEA DE 30 SPRE 31 IANUARIE A.C. SEIFUL DIN CLĂDIREA POŞTEI DIN ZONA GĂRII C.F.R. DIN MEDGIDIA, CARE CONŢINEA 250.000 DE LEI. (Pe 13 februarie au fost reţinuţi cei patru bărbaţi, suspecţii primind , pe 14, mandate de reţinere pentru 29 de zile.)

 

S-au găsit doar 51.000 lei, dar nu există facturi şi chitanţe decât pentru alţi 40 – 50.000!... Restul, spun hoţii, s-ar fi dus pe jocuri de noroc sau ar fi în… Italia!

 

Poliţia a găsit, până acum, doar 51.000 de lei! Cei patru reţinuţi au declarat că restul banilor (200.000 lei) ar fi fost cheltuiţi, pe maşini, alte bunuri (pentru un magazin al unuia dintre ei), haine, petreceri şi… jocuri de noroc! Problema este că, după ce s-au adunat facturi şi chitanţe şi s-au făcut verificări la localurile indicate de către cei patru infractori, ar reieşi că nu se justifică mai mult de 40, maximum 50 de mii de lei!
Şi atunci: unde sunt restul de 150.000?!… Cei patru spun că i-au pierdut la jocuri de noroc, iar o parte din sumă ar fi la cel de-al cincilea membru al bandei de spărgători, care a fugit în Italia, după jaf. Poliţiştii fac cercetări şi în această direcţie, dar, până acum cel puţin, chestia cu pierderile massive la jocurile de noroc nu se susţine!... Cât despre cel fugit în Italia, se pare că s-a reuşit localizarea lui (pe undeva prin Nordul Peninsulei) şi se colaborează cu autorităţile italiene pentru aducerea sa în România!

 

Poliţiştii bănuiesc că banii sunt ascunşi undeva…

 

Sursele noastre ne-au spus că poliţiştii înclină să creadă că cea mai mare parte din bani sunt ascunşi undeva, cercetările concentrându-se pe această pistă, pentru a se recupera cât mai mult din suma furată!... (Suspiciunile anchetatorilor sunt alimentate şi de diferenţele importante, unele chiar contradictorii!, dintre datele din declaraţiile fiecăruia dintre cei patru reţinuţi!)

Cât despre nepotrivirea dintre cifrele furnizate, succesiv, de către Poliţie, oficial, în legătură cu conţinutul seifului sustras (s-a dat publicităţii, pe 14 februarie, suma de 470.000 lei!...), s-a făcut, ulterior, precizarea că este reală cea anunţată iniţial, după furt: 250.000 lei.

 

Ce s-a întâmplat în noaptea spargerii

 

Reamintim că în noaptea de 30 spre 31 ianuarie a.c., spărgătorii au forțat ușa de la intrare a Poştei din zona Gării C.F.R. din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, au aruncat seiful cu bani (care conţinea suma de 250,000 lei), de la etaj, pe fereastră (!), l-au încărcat chiar în duba autoutilitară a… Poștei (ale cărei chei le găsiseră pe o masă, în sediu!) și au dispărut de la locul faptei! Dimineaţa, autoutilitara furată a fost găsită, abandonată, în apropiere de Medgidia, în comuna vecină Castelu. După reţinerea şi interogarea celor patru suspecţi, a fost găsit şi seiful, îngropat în grădina unei curţi.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.