Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Lucrările de reabilitare a unităților de învățământ din cartierul Palazu Mare, finalizate

Lucrările de reabilitare a unităților de învățământ din cartierul Palazu Mare, finalizate(613)

Primăria Municipiului Constanța a finalizat, săptămâna trecută, lucrările de reabilitare la Școala Gimnazială Nr. 14 și Grădinița Nr. 39 din cartierul Palazu Mare. Lucrările au fost recepționate, cele două unități de învățământ beneficiind acum de condiții îmbunătățite pentru desfășurarea activităților educaționale.
 
„Am reabilitat și dotat cu echipamente noi 20 de unități de învățământ – școli, grădinițe și licee – din Constanța, cu intenția de a aduce investiții în cât mai multe cartiere ale orașului. Astăzi vă prezint două dintre acestea, din Palazu Mare.
 
Școala Gimnazială Nr. 14 și Grădinița Nr. 39 au fost reabilitate atât la interior, cât și la exterior. Au fost modernizate spațiile interioare și grupurile sanitare, iar clădirile au beneficiat de lucrări de reabilitare termică, pentru creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie.
 
Valoarea totală a investiției, realizată prin PNRR, este de 23.066.651 de lei.
 
Contrastul puternic dintre ceea ce a fost și ceea ce este acum poate fi văzut în fotografiile atașate. Continuăm!”, a declarat primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac.
 
Pe lângă finanțarea europeană, municipalitatea a asigurat și cofinanțarea unor lucrări și investiții suplimentare, pentru ca cele două unități de învățământ să ofere condiții corespunzătoare elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice.
 
Printre principalele lucrări realizate se numără:
 
* reabilitarea termică a anvelopei clădirilor;
* înlocuirea centralei termice cu una în condensație, pe gaz natural;
* instalarea de boilere pentru prepararea apei calde de consum;
* montarea de termostate electronice în fiecare încăpere;
* înlocuirea corpurilor de iluminat cu sisteme de tip LED;
* montarea de baterii cu fotocelulă în grupurile sanitare;
* instalarea de ventilatoare cu recuperare de căldură;
* montarea de panouri fotovoltaice pentru iluminat;
* izolarea soclurilor clădirilor cu polistiren extrudat, cu grosimea de minimum 10 cm;
* repararea și refacerea trotuarelor afectate de infiltrații;
* înlocuirea burlanelor și direcționarea apelor meteorice la o distanță de minimum 1,5 metri față de clădire.
Taguri: reabilitare, modernizare, PrimariaConstanta, PNNR, Vergil Chițac

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.