Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Ultima seară de SEAS 2026: „Digul și alte povestiri” și „ORFEO” încheie astăzi Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului

Ultima seară de SEAS 2026: „Digul și alte povestiri” și „ORFEO” încheie astăzi Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului(654)

E ultima seară de vară pe care o petrecem împreună la SEAS și, inevitabil, vine cu puțină nostalgie.

După săptămâni în care spectacolele au ocupat sălile de teatru și alte spații din Constanța, tragem cortina peste ediția 2026 cu două întâlniri importante și cu gândul, deja, la vara viitoare.

Ediția a cincea a SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului 2026 ajunge astăzi, 4 septembrie, la final.

Ultima seară aduce două producții foarte diferite: „Digul și alte povestiri”, în regia lui Radu Afrim, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, și „ORFEO”, opera coregrafică semnată de Sasha Amaya, de la ora 20:00, la Sala Studio BCR a Teatrului de Stat Constanța. La ambele spectacole mai sunt locuri disponibile.

 

  • De la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași prezintă „Digul și alte povestiri”, după proze de György Dragomán, în regia lui Radu Afrim.

Spectacolul pornește de la proze ce traversează registre foarte diferite, de la realismul domestic la straniu, poetic și aproape alegoric. Umorul și poezia se succed într-o construcție în care Radu Afrim creează un fir comun ce adună fragmentele într-o singură poveste. Temele ce traversează spectacolul sunt rezistența prin imaginație, copilăria într-un regim opresiv, paranoia socială, absurdul cotidianului și fragilitatea memoriei într-o lume aflată într-o continuă resetare. 

Regia, scenariul și universul sonor sunt semnate de Radu Afrim, scenografia îi aparține Oanei Micu, video design-ul și video mapping-ul sunt realizate de Andrei Botnaru și Andrei Cozlac, iar lighting design-ul este semnat de Nichita Teodorescu. 

  • De la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, publicul este invitat la „ORFEO”, spectacol semnat de Sasha Amaya (CO/CA/DE) și prezentat în cadrul Festivalului de Dans Contemporan CONNECT @ SEAS.

Ce se află la intersecția dintre operă și coregrafie? Ce se întâmplă cu cele mai vechi povești ale noastre atunci când sunt spuse prin voci noi? Inspirat de opera lui Monteverdi din 1607 și de mitul antic al lui Orfeu, „ORFEO” este o operă coregrafică prin care Sasha Amaya explorează ascultarea, proximitatea, puterea și pierderea. La intersecția dintre muzică și mișcare, spectacolul mută perspectiva de la Orfeu la Euridice, punând în dialog tensiunea și fluiditatea, constrângerea și autonomia, controlul și creativitatea.

Conceptul, coregrafia și dramaturgia muzicală îi aparțin Sashei Amaya, care interpretează alături de Peyee Chen, Brieann Pasko și Amara Thomas Saavedra. Scenografia de costume este realizată de Sasha Amaya și Isabelle Edi, cu corsete realizate de Zamea, lighting design-ul îi aparține Catalinei Fernández, iar coordonarea tehnică și de turneu este asigurată de Leo Hofmann.

„ORFEO” este produs de Sasha Amaya cu sprijinul Canada Council for the Arts, Berlin Senate Department – IMPACT Funding și ROXY Birsfelden (Elveția), în coproducție cu Tanzfabrik Berlin. Turneul este susținut de Canada Council for the Arts.

Spectacolul este prezentat în cadrul Festivalului de Dans Contemporan CONNECT, ediția a V-a, organizat de Asociația Delazero în parteneriat cu Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, organizată de Teatrul de Stat Constanța. Evenimentul este sprijinit de Goethe-Institut București. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

Cu „Digul și alte povestiri” și „ORFEO” se încheie SEAS 2026. La ambele spectacole din această seară mai sunt locuri disponibile, iar publicul este invitat să petreacă alături de noi ultimele ore ale acestei ediții.

Închidem o vară de spectacole cu nostalgia firească a unui final și cu nerăbdarea pentru ceea ce urmează. SEAS 2026 se termină în această seară. Noi ne gândim deja la vara viitoare.

 

*****

Biletele pot fi achiziționate online, pe platformele partenere – Mystage.ro și Bilet.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de pe Bd. Tomis nr. 97, de la Casa de Cultură a Sindicatelor și, cu o oră înainte de începerea spectacolului, din spațiile în care se desfășoară reprezentațiile.

 

*******

SEAS 2026 – Ediția a V-a:

 

Organizator: Teatrul de Stat Constanța

Finanțator: Consiliul Județean Constanța  

Sponsori principali: PPC Energie și Raiffeisen Bank 

Partener instituțional: Primăria Municipiului Constanța 

Partener principal: Fratelli Grup

Parteneri: Zoom Beach, City Park Mall Constanța, Hotel Continental Forum Constanța, Millennium Hub&Hotel, Asociația Culturală Șerban Ionescu

Partener SEAStreet:  OMD Mamaia Constanța

Partener Focus ACCES: British Council România

Partener de mobilitate: Cardinal Motors 

Vinul festivalului: Caii de la Letea

Contact: stagiuneaestivala.ct@gmail.com

 

Taguri: SEAS 2026, Festivalului de Dans Contemporan CONNECT

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.