Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Premieră pe calea ferată! Locomotivă electrică Traxx Passenger pe ruta București–Constanța și retur

Premieră pe calea ferată! Locomotivă electrică Traxx Passenger pe ruta București–Constanța și retur(572)

Ruta București–Constanța intră în noua etapă de modernizare a transportului feroviar. Prima dintre cele 16 locomotive electrice Traxx Passenger achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a intrat în serviciul comercial, fiind operată de CFR Călători.

Locomotiva a debutat pe trenul InterRegio 1583, pe relația București Nord–Constanța, iar la retur asigură tracțiunea trenului IR 1584 Constanța–București Nord. Noua locomotivă poate atinge 160 km/h și poate tracta garnituri de până la 16 vagoane.

Modelul Alstom Traxx Passenger este echipat cu sisteme moderne de control și diagnosticare, GPS, comunicații și tehnologie ERTMS, fiind destinat serviciilor publice de transport feroviar de călători.

Cele 16 locomotive sunt achiziționate printr-un proiect în valoare de 441,77 milioane de lei, finanțat integral prin Fondul pentru Modernizare. Introducerea lor în exploatare urmărește înlocuirea treptată a materialului rulant cu un consum energetic ridicat și creșterea eficienței transportului feroviar.

Potrivit estimărilor proiectului, noile locomotive ar urma să contribuie la o reducere cu aproximativ 25% a consumului de energie pentru tracțiune, precum și la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 25,27%.

Constanța este una dintre principalele destinații ale noului lot de locomotive: patru dintre cele cinci rute interregionale prevăzute în proiect au ca punct final București–Constanța, inclusiv relațiile dinspre Dej, Timișoara, Iași și Suceava.

 

Sursa: europapress.ro

Taguri: RutaBucurești–Constanța, 160km/h, Traxx Passenger

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.