Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
VIDEO. Nava MSC Flaminia, reparată cu 22 milioane de dolari la Mangalia

VIDEO. Nava MSC Flaminia, reparată cu 22 milioane de dolari la Mangalia(2408)

Nava MSC Flaminia (pavilion Germania) a revenit în România pentru reparații capitale, după ce a fost decontaminată într-un port din Danemarca, valoarea contractului încheiat cu Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) ridicându-se la circa 22 de milioane de dolari, au informat miercuri reprezentanții șantierului naval din județul Constanța.
Potrivit acestora, portcontainerul cu o capacitate de peste 85.000 tdw a acostat la începutul acestei săptămâni în portul românesc, urmând ca lucrările de reparare să fie finalizate la sfârșitul lunii mai.


Purtătorul de cuvânt al șantierului naval, Andrei Mihai, a menționat într-o conferință de presă că lucrările contractate vizează îndepărtarea structurii de oțel avariate a corpului navei, în zona magaziilor de marfă patru, cinci și șase, fabricarea și montarea a 94 de bloc-secții ale structurii navei, înlocuirea echipamentelor, sistemelor avariate, precum și a cablurilor electrice de forță și comandă afectate. Navaliștii de la DMHI vor reface, totodată, și conexiunile sistemelor navei între zonele neafectate de incendiu și cele nou confecționate și vor vopsi zona avariată și corpul portcontainerului.


Andrei Mihai a menționat că Garda Națională de Mediu (GNM) — Comisariatul județean Constanța a făcut verificări suplimentare privind radioactivitatea, ieșind negativ rezultatul testărilor efectuate de CNCAN prin Institutul de cercetări nucleare Pitești. Comisarii GNM vor continua verificările la bordul navei Flaminia în anumite etape tehnologice ale procesului de reparație.


Conform reprezentanților DMHI, șantierul naval de la Mangalia efectuează lucrările de reparare a navei Flaminia în urma câștigării unei licitații la care au participat trei ofertanți.
În mai 2013, MSC Flaminia a acostat în Portul Constanța, însă nu a obținut de la autoritățile române aprobările necesare pentru a fi decontaminată de deșeuri toxice, proprietarul navei optând pentru efectuarea decontaminării într-un port din Danemarca. În 2012, la bordul MSC Flaminia, care transporta aproape 3.000 de containere, printre care 150 cu substanțe clasificate drept deșeuri periculoase, a avut loc un puternic incendiu urmat de explozie, soldat cu decesul a trei marinari.

 

Sursă foto: www.tvdobrogea.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.