RADIO T ARE UN NOU SITE!(1222)
În urmă cu aproape două decenii, un tânăr entuziast, în prezent Președintele UDTR al Comisiei de Tineret la nivel național, Harun Osman a realizat primul site al Radio T, într-o perioadă în care internetul și telefoanele mobile arătau cu totul altfel decât astăzi. Anii au trecut, tehnologia s-a schimbat, iar anul acesta a revenit voluntar pentru a construi, de la zero, noul site al radioului.
Dincolo de partea tehnică, este un gest care vorbește despre continuitate, implicare și atașamentul față de Radio T și față de comunitatea pe care acesta o servește.
Mai jos las chiar cuvintele lui despre această experiență:
„Radio T a început să emită la Constanța în 2009, pe 104.4 FM. La scurt timp după aceea m-am oferit să fac și primul site al radioului. Au trecut de atunci vreo 16 - 17 ani și, dacă mă gândesc bine, site-ul acela a prins o cu totul altă epocă a internetului.
Pe vremea aceea telefoanele erau telefoane, rar întâlneai un smartphone, iar pentru cei care voiau să intre de pe mobil făcusem inclusiv o versiune WAP.
A rezistat mult, dar între timp s-au schimbat și internetul, și telefoanele, și felul în care ascultăm radio. Anul acesta m-am oferit, din nou, voluntar să ajut și să construiesc un site nou pentru Radio T, de data aceasta de la zero și pentru tehnologia de astăzi.
Noul RadioT.ro este făcut să meargă cum trebuie și pe telefon, și pe calculator. Radioul poate fi ascultat direct de pe site, găsiți programul emisiunilor, articolele redacției, Top 10 Radio T, informații despre echipă, iar site-ul este disponibil în română și turcă.
Radio T este radioul Uniunii Democrate Turce din România și radioul comunității turce. De-a lungul anilor am fost însă deschiși și către comunitatea tătară, alături de care trăim de generații. Au existat inclusiv emisiuni realizate de reprezentanți ai comunității tătare, iar muzica tătărească se aude și astăzi la Radio T.
În spatele Radio T se află astăzi o echipă mică, dar foarte inimoasă: prof. Ervin ER Ibraim, director, Selmin Abaz, redactor-șef, Derya Halil, speaker, și Fatih Osman, tehnician. Sunt oamenii care țin radioul în viață zi de zi, de la emisiuni și muzică până la partea tehnică, de multe ori cu mult mai multă muncă decât se vede sau se aude din afară. Și cred că merită să le mulțumim pentru asta!
Au trecut aproape 18 ani de la prima emisie și vreo 16–17 ani de la primul site.
Ne auzim pe 104.4 FM Constanța și, de acum, ne găsim într-o formă nouă și pe https://radiot.ro/”.