Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
1 Octombrie - Acoperământul Maicii Domnului

1 Octombrie - Acoperământul Maicii Domnului(682)

„În fiecare an, la 1 octombrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare închinată ocrotirii, mijlocirii și iubirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru cei care îi cer ajutorul cu credință.

Sărbătoarea amintește de minunea petrecută în Biserica Vlaherne din Constantinopol, când Maica Domnului s-a arătat credincioșilor, fiind văzută în rugăciune și întinzându-și acoperământul peste credincioși, ca semn al ocrotirii și mijlocirii sale înaintea lui Dumnezeu.

În această zi cu profundă însemnătate duhovnicească, să ne îndreptăm gândurile către rugăciune, pace și apropiere de cei dragi. Să păstrăm în suflete credința și nădejdea că, în momentele de încercare, nu suntem lipsiți de ocrotire și mângâiere.

Fie ca Acoperământul Maicii Domnului să se așeze peste fiecare casă și fiecare familie din comuna Cumpăna, aducând sănătate, liniște, pace sufletească și binecuvântare!

🙏 La mulți ani binecuvântați tuturor celor care poartă nume închinate Maicii Domnului și o zi cu lumină și credință întregii comunități!”, au transmis reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Cumpăna.
Taguri: PrimariaCumpana, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare religioasă

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.