50 de ani de căsătorie, sărbătoriți la Ovidiu(1072)
Astăzi, 1 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Primăria Orașului Ovidiu a celebrat 17 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Primarul orașului Ovidiu, domnul George Scupra, le-a fost alături celor care au construit împreună, timp de jumătate de secol, povești de viață bazate pe iubire, respect și încredere.
Cu acest prilej, cele 17 cupluri au primit câte 750 de lei, flori pentru doamne și o fotografie amintire, ca semn de apreciere și recunoștință pentru exemplul pe care îl oferă comunității.
„Vă felicit din suflet pentru cei 50 de ani de căsătorie! Ați demonstrat că iubirea, respectul și înțelegerea pot trece împreună peste toate încercările vieții. Vă doresc multă sănătate, liniște sufletească și cât mai mulți ani frumoși împreună, alături de copii, nepoți și de toți cei dragi. Să vă bucurați în continuare unul de celălalt și să ne revedem cu aceeași bucurie și la următoarele aniversări!” ( George Scupra, primar)
La mulți ani tuturor seniorilor orașului Ovidiu și, în mod special, celor 17 cupluri care sărbătoresc astăzi o jumătate de secol de viață împreună!