Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Comuna Cumpăna vă invită la prima ediție a „Festivalului Sarmăluțelor”, în perioada 9-11 octombrie!

Comuna Cumpăna vă invită la prima ediție a „Festivalului Sarmăluțelor”, în perioada 9-11 octombrie!(872)

Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpănal, în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România, invită locuitorii comunei, constănțenii, dobrogenii și toți iubitorii tradițiilor și gastronomiei la prima ediție a “Festivalului Sarmăluțelor”, care va avea loc în perioada 9–11 octombrie 2026, în comuna Cumpăna.

Timp de trei zile, sarmăluța, unul dintre cele mai îndrăgite preparate ale bucătăriei tradiționale, va fi vedeta unui eveniment care aduce împreună gusturi, obiceiuri, muzică, dans și bucuria întâlnirii în jurul aceleiași mese.

Deschiderea oficială a Festivalului Sarmăluțelor va avea loc vineri, 9 octombrie 2026, începând cu ora 12:30.

Sâmbătă și duminică, sărbătoarea continuă cu spectacole artistice începând cu ora 15:00, într-o atmosferă în care gastronomia se va împleti cu muzica, dansul și tradițiile.

Standurile festivalului vor fi deschise în fiecare zi, începând cu ora 10:00, iar vizitatorii sunt invitați să descopere preparatele pregătite cu grijă de participanți și să se bucure de atmosfera de sărbătoare.

📅 9–11 octombrie 2026
⏰ Standuri deschise zilnic de la ora 10:00
🎀 Deschiderea oficială: vineri, 9 octombrie, ora 12:30
🎶 Spectacole artistice: sâmbătă și duminică, de la ora 15:00
📍 Comuna Cumpăna, județul Constanța

 

Festivalul Sarmăluțelor își propune să transforme, pentru trei zile, comuna Cumpăna într-un loc al ospitalității și al tradițiilor, în care fiecare rețetă a etniilor conlocuitoare de pe tărâmul de la Malul Mării spune o poveste, iar fiecare masă devine un prilej de a fi împreună.

Vă așteptăm cu drag, acasă, la Cumpăna, să ne bucurăm împreună de gustul tradiției și să scriem povestea primei ediții a Festivalului Sarmăluțelor!

Taguri: ComunaCumpăna, PrimariaCumpana, UDTR, sarmale

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.