Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Iohannis îi dă un nou ultimatum lui Ponta:până mâine trebuie să ducă la Parlament propunerile guvernamentale ale PNL, altfel liberalii pleacă şi din USL!

Iohannis îi dă un nou ultimatum lui Ponta:până mâine trebuie să ducă la Parlament propunerile guvernamentale ale PNL, altfel liberalii pleacă şi din USL!(1438)

Klaus Iohannis, PRIM – vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, încheiată cu puţin timp în urmă, că dacă până mâine, marţi – 25 februarie, la ora 19.00, prim – ministrul Victor Ponta (preşedinte al PSD) nu anunţă, măcar, că se duce la Parlament, cu propunerile de miniştri (Interne, Finanţe, Sănătate, Economie) înaintate de către PNL (inclusiv cu cea pentru Klaus Iohannis, ca ministru de Interne, în funcţia de VICEPREMIER, COORDONATOR AL MINISTERELOR... ECONOMICE!), Delegaţia Permanentă a PNL va decide retragerea tuturor miniştrilor săi din Guvern, ulterior fiind probabilă şi părăsirea Uniunii Social Liberale (USL)!

De altfel Iohannis aşa a început conferinţa sa de presă (în absenţa din ţară a şefului său, pe linie partinică, Crin Antonescu, aflat în vizită oficială în Austria, în calitatea sa de preşedinte al Senatului Parlamentului României): „Putem trage concluzia că negocierele cu PSD şi premierul Ponta AU EŞUAT!”

De asemenea, Iohannis, a admis că mişcarea imediat consecutivă va fi cea anunţată, deja, de către preşedintele liberalilor, Crin (George Laurenţiu) Antonescu: depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva noului Guvern... USD!

 

Se vor rupe, neîndoielnic şi protocoalele locale ale partidelor din USL: vor fi noi majorităţi în multe CJ – uri şi CL – uri: PNL cu partidele de dreapta, inclusiv PDL!

 

Întrebat în legătură cu soarta protocoalelor teritoriale ale USL (pentru majoritatea în Consiliile Locale şi în cele Judeţene), primarul Sibiului a spus că, la fel de probabil, structurile statutare de conducere ale PNL vor hotărî în legătură cu aceste acorduri – protocoale scrise, în sensul desfiinţării lor, şi, mai ales:... anularea interdicţiei, trecută în Protocolul Naţional de constituire al USL, ca partidele componente să colaboreze local cu PDL!

În rest, Iohannis a reiterat cea mai mare parte a acuzelor făcute de către liderii liberali (inclusiv Antonescu şi... Iohannis), la adresa partenerilor din USL, în special PSD şi PC.
Despre intenţiile PSD, neamţul a spus că ele sunt clare de mult timp: eliminarea liberalilor din Guvern. Cât despre „mâna întinsă”, chipurile, astăzi, de către premierul pesedist Victor Ponta, Iohannis a declarat că cel mai clar comentariu este dat chiar de .... demiterile de astăzi, anunţate de către prim – ministru: secretari şi subsecretari de stat (de la Justiţie, se presupune că ar fi pentru că... s-a opus eliberării temporare a lui Gigi Becali, pentru operaţie în Germania!, şi de la Educaţie: plagiatoarea Ştefania Duminică!), toţi liberali!, înclusiv şeful Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), care... a aflat din presă despre înlocuirea sa!
 

Taguri: Klaus, Iohannis, PNL, Victor, Ponta, PSD, Guvern, USL, Crin, Antonescu, USD

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.