Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Ministerul Fondurilor Europene devine şi mai “jupân”: preia Autorităţile de Management POS DRU şi POS CCE

Ministerul Fondurilor Europene devine şi mai “jupân”: preia Autorităţile de Management POS DRU şi POS CCE(1629)

Începând cu data de 1 martie 2014, Ministerul Fondurilor Europene preia activitatea şi structurile autorităţilor de management aferente următoarelor două programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), potrivit Ordonanţei de Urgenţă pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale, care a fost adoptată în şedinţa de Guvern de astăzi, miercuri - 26 februarie.
“Guvernul României a aprobat transferul autorităţilor de management POS DRU şi POS CCE la Ministerului Fondurilor Europene. Este simplificată astfel structura instituţională, fapt care reprezintă un pas important pentru reformarea întregului sistem de implementare. Reamintesc că în acest an trebuie să finalizăm reforma sistemului, să scăpăm de reminiscenţele trecutului – problemele moştenite din anii 2009-2011, iar beneficiarii să fie ajutaţi să-şi implementeze proiectele cât mai repede”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici.

 

POS DRU a fost luat de la Muncă, iar POS CCE de la Economie. Se pregătesc Competitivitatea, Capitalul Uman şi Asistenţa Tehnică…

 

Autoritatea de Management POS DRU va fi preluată de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, iar Autoritatea de Management POS CCE de la Ministerul Economiei.
Ministerul Fondurilor Europene va prelua personalul celor două autorităţi de management, dar şi toate drepturile şi obligaţiile acestora, inclusiv litigiile aferente activităţii acestora.
De asemenea, actul normativ prevede că, în perioada de programare 2014 – 2020, Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru Programul Operaţional Competitivitate PO C), Programul Operaţional Capital Uman (PO CU) şi Programul Operaţional Asistență Tehnică (PO AT).
 

Taguri: FonduriEuropene, POSDRU, POSCCE, EugenTeodorovici

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.