Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Fonduri europene: Ministrul Teodorovici vrea ca restanţele la evaluările şi contractele pe POS CCE să fie recuperate până la 1 aprilie

Fonduri europene: Ministrul Teodorovici vrea ca restanţele la evaluările şi contractele pe POS CCE să fie recuperate până la 1 aprilie(1903)

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a fost prezent, astăzi, joi - 6 martie, la evenimentul „Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - Instrument în sprijinul competitivităţii întreprinderilor”, organizat de Autoritatea de Management POS CCE.
Cu acest prilej, ministrul a declarat că până în luna aprilie a acestui an (!) trebuie semnate TOATE (!) contractele de finanţare, pentru care nu a fost finalizată încă evaluarea, cerând, în acest sens, conducerii Autorităţii de Management POS CCE mobilizare totală, în vederea recuperării DECALAJELOR din trecut.

“Valoarea proiectelor rămase încă în diverse faze de evaluare şi contractare este de aproximativ 300 milioane de euro, din care majoritatea sunt proiecte de INVESTIŢII MARI, importante pentru economia naţională. Actualul Guvern este unul care susţine foarte mult sectorul privat, cel căruia i se adresează acest program. Nu vă ascund faptul că anul 2014 este unul dificil, pentru că trebuie să continuăm ceea ce am început în 2013, adică să nu pierdem nici măcar un euro din banii europeni. Am reuşit acest lucru în 2013, aşadar se poate, şi nu sunt multe statele care au făcut acest lucru. Acum trebuie să ne propunem o ţintă şi mai înaltă, iar pentru aceasta avem nevoie, în mod obligatoriu, de un sistem de implementare eficient şi simplificat. Este un obiectiv pe care îmi propun să-l atingem până la finalul acestui an. Nu trebuie să reuşim să facem doar absorbţie, ci şi să perfectăm un model de implementare, care să aibă impact în economia românească”, a subliniat ministrul Eugen Teodorovici.

În ceea ce priveşte transferul Autorităţilor de Management POS CCE (Creşterea Competitivităţii Economice) şi POS DRU (Dezvoltarea Resurselor Umane) în subordinea Ministerului Fondurilor Europene (MFE), ministrul a arătat că o simplificare a sistemului şi, implicit, o reducere a birocraţiei, va conduce la evitarea unor presiuni nejustificate asupra beneficiarilor: “Este foarte important ca noi să conştientizăm că trebuie să lucrăm pentru beneficiari. Aceasta îmi doresc să fie mentalitatea cu care să pornim pe acest drum împreună”,
Reamintim că de la data de 1 martie 2014, Autorităţile de Management POS CCE şi POS DRU au fost transferate la Ministerul Fondurilor Europene.
 

Taguri: EugenTeodorovici, Teodorovici, POSDRU, POSCCE, FonduriEuropene, Fonduri, Europene, MFE, investitii

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.