Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Chinezării contrafăcute , confiscate în Portul Agigea: 4.320 perechi de ochelari de soare(1571)

Ieri, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud - Agigea, controlul unui container sosit din China, pe adresa unei societăţi comerciale, cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului, au fost descoperite 4.320 perechi de ochelari de soare din plastic, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 25.000 lei.

Marfa, care purta însemnele distinctive ale unei firme cunoscute, a fost ridicată, în vederea confiscării, de către lucrătorii vamali.

Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean chinez, în vârstă de 29 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Taguri: OchelarideSoare, PTFAgigea, Agigea, PortAgigea, PortConstantaSudAgigea, ConstantaSudAgigea, China, Legea84/1998

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.