Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Mazăre: Operatorii portuari plătesc sume infime pentru utilizarea terenului, copiii lor se plimbă în Porsche

Mazăre: Operatorii portuari plătesc sume infime pentru utilizarea terenului, copiii lor se plimbă în Porsche(1489)

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, astăzi, că operatorii portuari nu sunt de acord ca acțiuni ale Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa să ajungă la bursă deoarece acum plătesc tarife foarte mici pentru utilizarea terenului.

Primarul a precizat, într-o conferinţă de presă, că aceștia plătesc 0,05 euro pe metru pătrat, tarif neschimbat de 24 de ani.

"Miza în port şi de fapt de ce domnii operatori din port cu patronii lor milionari pe care îi ştiţi foarte bine nu doresc ca aceste acţiuni, 13 la sută, să vină la Primărie, iar restul să se privatizeze, este că domnii doresc să menţină în continuare contractele de utilizare a terenulului cu statul pentru că marii operatorii din port plătesc aceleaşi tarife din 1990 şi până acum. O să vedeţi cum domnii operatori au profituri aşa: 8 milioane de euro, 14 milioane de euro, 7 milioane de euro şi plătesc la stat pe metrul pătrat 0,05 euro, tarifele de acum 24 de ani, metrul pătrat aflat la cheu, lângă apă, care e mai scump. La ora actuală portul când scoate la licitaţie teren îl scoate cu de la 1 euro metru pătrat în sus, deci diferenţa este colosală. Aşa se face că veniturile portului sunt în jur de opt milioane de euro, atât de mici, iar domnii operatori când s-au privatizat acum 20 şi ceva de ani spuneau că statul este un prost administrator şi trebuie vândute societăţile şi le-au privatizat. Acum, cu societăţile lor private vor să rămână în contract cu statul pentru că acolo e mai uşor să te duci la minister şi să nu-ţi modifice nimeni tariful şi să stai pe tariful de acum 24 de ani. Copiii lor umblă cu Porsche şi maşini de lux la 18 ani", a afirmat Radu Mazăre.


Acesta a afirmat că sumele plătite pentru terenuri reprezintă adevărata miză a portului. "De fapt, aici e miza. Ei nu sunt speriaţi de Primărie, ei sunt speriaţi că nu vor mai avea controlul ministerul, unde pot să-şi facă aranjamentele cum şi le făceau înainte cu pediştii şi peneliştii şi dacă intră privatul şi intră pe bursă o să-i ia la întrebări: «de ce plătiţi, bă, ca acum 24 de ani prin prelungire de contracte?» Eu nu am spus că voi umbla la aceste contracte. În primul rând vor umbla privaţii. Ăia se listează pe bursă şi normal că oamenii dacă au băgat bani sunt interesaţi de creşterea profitului şi de mişcările de trafic. Domnii sunt foarte liniştiţi aşa, dacă scoţi 5 milioane de euro profit o singură firmă sau 10 milioane profit pe an şi tot portul scoate 8 milioane sunt foarte liniştiţi", a susţinut primarul Constanţei.

Mazăre a spus că din banii pe care municipalitatea îi va primi în urma acţiunilor deţinute la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa îi va folosi pentru a majora subvenţia la căldură. "Iniţial, şi în campania electorală am spus, că o parte din banii pe care îi vom lua din port cu ei vom majora subvenţia şi vom scădea factura la energie termică pentru iarnă, o parte. Între timp, speram să pot transfera CET-ul şi să găsesc un investitor să îmi scadă gigacaloria, povestea asta văd că mai durează. Şi atunci am declarat aşa: toţi banii pe care o să-i luăm în urma acţiunilor pe care noi le avem în port o să introduc în subvenţionarea populaţiei pentru plata energiei termice. Nu pentru toată populaţia. pentru cei care sunt subvenţionaţi acum o să scadă factura cu 20-25 la sută şi în plus vor mai fi în jur de 30.000 de familii, din calculele noastre. Încă nu am finalizat calculele, dar în principiu pe undeva pe aici ne învârtim", a mai spus Radu Mazăre.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.