Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Fiscul verifică dacă v-ați plăti taxele(1390)

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează contribuabilii că a fost demarată o amplă campanie de lucru în vederea verificării impozitelor şi taxelor datorate bugetului local de către persoanele fizice.

Astfel, inspectorii Serviciului Constatare şi Control au început verificarea pe teren a impozitului/taxei pe clădiri, impozitui/taxei pe teren, impozitului pe mijloacele de transport, taxei de habitat etc. Precizăm că acţiunea are drept scop corectarea şi actualizarea bazei de date a SPIT.
În termen de 30 de zile de la dobândirea/înstrăinarea unei clădiri, unui teren sau a unui mijloc de transport, de la efectuarea oricărei modificări care ar conduce la recalcularea impozitului datorat, de la modificarea numărului de persoane care locuiesc în imobil, contribuabilii au obligaţia să se prezinte la ghişeele unice ale instituţiei pentru a depune o declaraţie în vederea luării/scoaterii în/din evidenţele fiscale.

Nedeclararea sau declararea peste termenul legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.