TURISMUL RURAL ESTE ÎN ASCENSIUNE! De Paşte, românii şi străinii au preferat mai ales pensiunile: 70% grad de ocupare(2999)
70.000 de turişti au ales pensiunile, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, potrivit Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
Paşte – 2014: 70% grad de ocupare estimat, pentru cele 100.000 de pensiuni din România
La ora actuală, în România sunt circa 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totală de cazare este estimată la aproximativ 100.000 de locuri.
Gradul de ocupare este estimat, de Paşte, la 70%.
Cele mai solicitate zone sunt: Maramureş, Bucovina, Neamţ, Braşov (Bran - Moieciu, Fundata, Râşnov) şi Nordul Olteniei, cu un grad de ocupare de peste 80% pentru fiecare. Au fost solicitate şi zone precum Mărginimea Sibiului, Munţii Apuseni (Albac, Arieşeni), Delta Dunării sau Clisura Dunării (Dubova, Eşalniţa).
“Este normală preferinţa românilor pentru pensiunile din sate, în special în perioada de Paşte, atunci când dorim cu toţii să beneficiem de un mediu liniştit, cu tradiţii, alături de familie.
De altfel, de Paşte, turismul rural reprezintă, în continuare, prima opţiune turistică a românilor pentru ţara noastră.
Este drept, vremea ploioasă a constituit un impediment şi au fost turişti care au renunţat la sejururile lor, însă, cu toate acestea, gradul de ocupare al pensiunilor de Paşte a rămas destul de ridicat. ANTREC estimează că, anul acesta, de 1 mai se va înregistra o creştere substanţială a turiştilor care aleg pensiunile româneşti”, a declarat dr. Maria Stoian, preşedinte fondator ANTREC.
Tendinţe observate în acest an, pentru minivacanţa de Paşte
Ca lungime a sejurului, mulţi turişti au ales mai mult de 3 (trei) nopţi de cazare, pentru regiuni mai îndepărtate sau mai izolate, precum Maramureş, Neamţ sau Delta Dunării.
Cea mai căutată zonă de relief a fost cea submontană.
În medie, un sejur de 3 nopţi cu demipensiune s-a încadrat în intervalul 450 – 600 RON / persoană, putând fi personalizat în funcţie de preferinţele turistului, privind: posibilităţile de agrement, tipul de masă etc.
S-a diversificat mult agrementul.
Turiştii cu spirit de aventură pot practica «rafting» - ul, pe râuri precum Bistriţa, Jiu sau Arieş, ciclism, beneficiază de programe de picnic (inclusiv în Delta Dunării), au incluse în program vizite la mănăstiri, plimbări cu căruţa trasă de cai etc.
Pensiunile au pregătit pentru turişti, în funcţie de numărul de nopţi pentru care au optat, pachete de servicii cu picnicuri în natură, servicii tip SPA / relaxare, închiriere biciclete, propuneri de drumeţii etc.
ANTREC doreşte promovarea unui turism cât mai activ, cu turişti dinamici.
Prin ofertele propuse de ANTREC, se oferă ocazia orăşenilor de a fi mai aproape de natură şi de a descoperi valorile satului românesc: obiceiuri, meşteşuguri, mâncăruri tradiţionale.
Oferta specifică, pe regiuni, pentru perioada pascală
Iată exemple de programe, tradiţii şi obiceiuri specifice pentru diverse regiuni rurale ale României, unde sunt pensiuni:
Argeş: Pregătirea mesei tradiţionale şi participarea la slujba de Înviere. Până acum 10 ani exista obiceiul ca în ziua de Paşte cei căsătoriţi să ofere lumânări naşilor de căsătorie.
Bacău: Comunitatea catolică (a „ceangăilor”) merge cu stropitul. Comunitatea ortodoxă aduce la biserică coşul cu cozonaci şi ouă roşii.
Braşov: Mulţi turişti, care nu merg întotdeauna la slujba de Înviere, în oraşele unde locuiesc, o fac aici. Localităţile Prejmer, Râşnov, Cristian, având şi biserici creştine de alte rituri, sunt frecventate de catolici şi protestanţi.
Buzău: Lecţii de încondeiat ouă, cu specific tradiţional buzoian (roşu şi alb), participarea la slujba de Înviere.
Cluj: Vopsitul ouălor, „udatul” (luni, a doua zi de Paşte, băieţii merg la fete să le „ude”, cu colonie) şi tradiţia culinară specifică sărbătorii Pascale: ciorbă de miel cu măcriş, friptură la tavă cu vin roşu şi salată de cartofi.
Constanţa (inclusiv Mangalia): Participarea la slujba de Înviere de la malul mării ("Lumina de la malul mării").
Gorj: Gastronomie: pui la ceaun, ciorbă acrită cu corcoduşe. Participarea la slujba de Înviere, apoi servirea unei ciorbe cu leuştean, cozonac şi ouă înroşite.
Hunedoara: Participarea la slujba de Înviere. În cadrul comunităţii... italiene (!) din Haţeg are loc alergarea prescurii, unde se transmite o bucată de plăcintă de la unul la altul, alergându-se.
Maramureş: În Joia Mare s-a realizat Pasca, pentru noaptea de Înviere. În Vinerea Mare: între orele 10.00 şi 12.00, în majoritatea pensiunilor din judeţ au avut loc cursuri de încondeiat ouă, s-a tăiat mielul şi s-a făcut zeamă acră de miel, iar în fiecare sat s-a participat la slujbele de la biserică specifice acestei zile. La festivităţile religioase, oamenii locului poartă întotdeauna, cu mândrie, costumul popular românesc, cu specific local. În multe sate din Maramureş, duminică dimineaţa, începând cu ora 04.00, oamenii se duc la biserică cu toată mâncarea pregătită pentru această sărbătoare, pentru a participa la slujba de Înviere, ce are loc între orele 06.00 şi 08.00. După slujba de Înviere, se sfinţesc bucatele aduse şi fiecare pleacă spre casă, pentru a se bucura în familie de această sărbătoare.
Neamţ: Participarea la slujba de Înviere.
Şi cei mai mulţi turişti străini optează, de Paşte, pentru turismul rural!
Cei mai mulţi turişti străini, care au ales România în perioada de Paşte, au optat, de asemenea, pentru turismul rural.
De exemplu, în Bihor sunt mulţi turişti maghiari şi polonezi (ţinând cont că în acest an a coincis, ca dată, Paştele ortodox cu cel catolic şi protestant), iar în Maramureş: francezi, italieni, britanici etc.
Turismul rural este prima formă de turism apărută în România de la zero, începând cu anii ’90.
ANTREC estimează că 2014 va fi un an foarte bun pentru turismul rural autohton, iar cererea va creşte, per – total, faţă de anii trecuţi, în contextul în care din ce în ce mai mulţi români doresc, pentru concediile lor, tradiţii, gastronomie de calitate şi “eco”, linişte şi natură, alături de familie.
Toate manifestările şi programele ANTREC, din acest an, se desfăşoară sub auspiciile “ANTREC România, la aniversarea a 20 de ani – Păstrăm Tradiţiile”, precum şi a 10 ani de la înfiinţarea revistei specializate “Vacanţe la ţară”.