Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
BĂTĂLIA PENTRU PORTUL CONSTANŢA: DUŞU, PATRONUL DE LA SOCEP SA, omul PSD - ului din Asociaţia "Operatorul Portuar", va cumpăra acţiuni la APMC, ca să-i facă majoritari pe Mazăre et Comp.

BĂTĂLIA PENTRU PORTUL CONSTANŢA: DUŞU, PATRONUL DE LA SOCEP SA, omul PSD - ului din Asociaţia "Operatorul Portuar", va cumpăra acţiuni la APMC, ca să-i facă majoritari pe Mazăre et Comp.(10218)

Câţiva dintre privaţii care activează în Portul Constanța au decis să înființeze o companie de investiții, prin care vor să cumpere, de pe Bursă, acțiuni la Compania Naţională Administrația Porturilor Maritime SA.
Se pare că este vorba despre cei care vor cumpăra pentru… Mazăre & Comp.!

 

DUŞU (“Socep”, “Celco”, “DD”, “Logistic Park”, şase - şapte mari hoteluri pe litoral etc.) continuă să ţină aproape de Mazăre – Constantinescu – PSD!

 

Nicolae Duşu, unul dintre cei 28 de membri ai organizației patronale „Operatorul Portuar”, a declarat, vineri, agenţiei de presă “Mediafax” (ştire preluată imediat, cu mare satisfacţie, de televiziunea şi ziarele lui Mazăre), că implicarea mai mare atât a Primăriei Constanţa, cât şi a patronatului care activează în Portul Constanţa, în gestionarea şi organizarea CN APMC SA va putea schimba, în bine, modul atât de controversat în care a fost condus portul până acum.

"Operatorul Portuar are același interes ca și Administrația Porturilor Maritime. Interesul nostru este să dezvoltăm portul, să creștem fluxul de mărfuri și să utilizăm capacitățile cât mai bine. Plasamentul în acțiunile Administrației Portuare este unul bun, cred eu. În rest, ești un investitor, un acționar, vrei să faci în așa fel încât administrația portuară să funcționeze pe principii de eficiență și să-și atingă obiectivele. De mulți ani de zile, din cauza schimbării permanente a conducerii, au fost multe lucruri lăsate deoparte", a declarat Nicolae Dușu.

Duşu, printre altele, este proprietar al companiei “Socep” SA și al unei prospere societăți de construcții şi materiale de construcţii (“Celco” SA).

Clanul Duşu (“DD”) este CUNOSCUT CA FIIND APROPIAT DE CLANUL MAZĂRE – CONSTANTINESCU (ŞI DE P.S.D.)!
Ei au obţinut, de exemplu, cu ajutorul lui Mazăre şi Constantinescu, “Logistic Park” (fosta fabrică de mobilă “Furnimob”), dar şi câteva proprietăţi în staţiunea Mamaia (de exemplu: Hotelul “Condor”), iar prin fostul primar al Mangaliei, pesedistul Claudiu Tusac (pe care-l pilota Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa), au ajuns să deţină hotelurile “Delta”, “Dunărea” şi “Dobrogea” din Neptun şi “Sulina” din Jupiter).
De aceea, referitor la creșterea numărului de acțiuni deținute de Consiliului Local, Duşu a declarat: "Nu este niciun fel de problemă. Poate că este mai bine, sunt constănțean, îmi convine ca orașul să aibă deținere acolo! Dar, cu cât se privatizează mai repede, cu atât mai bine, pentru că atunci influența politicului se diminuează, intrăm pe principiul de eficiență, urmărirea activității corecte și a intereselor Portului".

 

Alde Duşii rămân, totuşi, o voce izolată în “Operatorul Portuar”, unde majoritatea este decis antimăzăristă şi antipesedistă!

 

De remarcat că este exact… opusul opiniei MAJORITĂŢII celorlalţi membri ai patronilor din “Operatorul Portuar”, în frunte cu Gabriel Comănescu, de la GSP – Grup Servicii Petroliere, sau cu cei de la “Comvex”, de exemplu, pe care-i spurcă Mazăre cum îi vine la gură, din toate poziţiile!

Reamintim că Ministerul Transporturilor intenționează să cedeze 13% din acțiuni Primăriei Constanța și să listeze pe bursă alte 14 procente.

Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanța, a spus, aseară, în cadrul duplexului România Tv - Neptun Tv, că transparentizarea activității din Port va schimba regulile pieţei: „Va însemna că se termină blocajul instituit de acționarul majoritar, care este Ministerul Transporturilor. Dacă vine încă un operator de cereale, sau minereu, care practică alte tarife, sigur că încep să se regleleze lucrurile pe piață. Chiar Ministrul Transporturilor (Dan Şova – N. Red.) a afirmat, în urmă cu o lună, că evaziunea din Portul Constanța trece de… 40% (!), iar prețurile pentru închirierea danelor sunt prea mici”.

Dan Șova spunea, atunci, că noua împărțire a acțiunilor va duce la echilibru: “În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală și autoritatea locală. Adică Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primăria Constanța va avea 33%, asigurând în acest fel egală reprezentare a intereselor centrale și locale, în Portul Constanța, 34% ajungând în sferă privată. (...) Avantajul scoaterii pe bursă a 14% este reprezentat de transformarea Administrației Portului Constanța în companie publică, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operațiunilor, pentru că fără această transparentizare nu este posibilă listarea pe bursă“.

Primarul Constanței a spus că banii pe care municipalitatea îi va câștiga din Port după ce va primi mai multe acțiuni, vor fi folosiți pentru a crește cuantumul subvenției la căldură pentru constănțeni, dar și a numărului de beneficiari ai acestui ajutor.

Profitul Portului se situează în jurulul valorii de opt (8) milioane de euro, în prezent, în condițiile în care, spune Radu Mazăre, există anumiți operatori care, singuri, câștigă aproape dublu.

 

Mazăre, cu un pas în puşcărie, pentru corupţie şi fraude, va stârpi evaziunea fiscală în Port!...

 

Este, bineînţeles, o manipulare: nu de-asta câştigă mult operatorii portuari, că sunt profitori ai taxelor şi chiriilor mici.
Se câştigă din afaceri, din shipping, ÎN POFIDA CHIRIILOR ŞI TAXELOR MARI (ŞI MULTE!)!
Despre faptul că Portul Constanţa este, DE FAPT, MAI DEGRABĂ SCUMP, SPRE FOARTE SCUMP (!), cel puţin pentru ceea ce oferă (DACĂ N-AR FI SĂ POMENIM DECÂT DESPRE CEI NU MAI PUŢIN DE… 40% - BIR PE CARE-L PUNE APMC – UL PE ORICE MIŞCĂ-N PORTUL CONSTANŢA!) O SĂ SCRIEM DETALIAT, CU CIFRE CONCRETE, ÎN CURÂND…
Cât despre evaziunea fiscală, ea va fi eradicată, fără îndoială, de către “cinstitul” Mazăre, în timpul celor şase zile din săptămână când… nu se prezintă la Poliţie, fiind cercetat de către procurorii anticorupţie, în libertate, dar sub control judiciar!
C-aşa-i la noi: cât va mai rămâne o stână de “păzit” (a se citi: prăduit”), se va găsi nun lup puşcăriabil, ca să-l pui “bate-n gard” acolo.
De fapt, cum se recomanda chiar vineri, în Mamaia, primarul încă-n libertate Mazăre: să-l pui “JUPÂN”!...

 

ULTIMA ORĂ: scrisoare de la Mazăre, către constănţeni, pe care-i pune să semneze liste pentru a primi el Portul…

 

O epistolă de la primarul Radu Ştefan Mazăre a sosit, ieri, vineri – 25 aprilie, în cutiile poştale ale constănţenilor.

Edilul-şef le cere supuşilor săi să semneze pe o listă, ce va fi iniţiată de către Primărie şi Consiliul Local, pentru descentralizarea portului, prin mărirea “hălcii” Primăriei Constanţa, la 33%!

„În aceste zile se poartă bătălia finală pentru descentralizarea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA. Vreau să-ţi cer sprijinul, dacă şi tu consideri că ceea ce vreau să facem este un lucru bun pentru noi şi pentru viitorul copiilor noştri“, scrie Mazăre, după ce le urează constănţenilor „Hristos a înviat!“.

Foto: MAZĂRE numără câte acţiuni îi mai trebuie, până la cea de... aur, la CN APMC SA(Sursa: enational.ro)
 

Taguri: NicolaeDusu, Dusu, Celco, DD, SOCEP, actiuniPort, APMC, Mazare, ConsiliulLocal, actiuni, 13%actiuni, 13%, RaduStefanMazare, RaduMazare, R.Mazare, SCAPMCSA, APMCSA

Articole similare

Comentarii

Paul Parvu
09-05-2014
Scrie undeva, în articol, ceva despre un contract cu statul ori cu Primăria?!?...
Bănuim cine s-a simţit dator să-şi arate, încă o dată, servilismul faţă de cel care-i plăteşte publicitate, la fiţuica pe care o editează!
Fiind buni la suflet, nu putem decât să ne bucurăm că i-am dat, chiar fără să vrem, o mână de ajutor, şi să-i urăm să-i crească încasările, de la cel căruia a ţinut să-i reamintească ce câine credincios îi este...

Marius
09-05-2014
Asa este „Cineva din Romania” cum poate sa fie ales primar pentru asa multi ani. Aceasta intrebare trebuie sa ne-o punem noi toti constantenii. Din pacate, se pare ca nu ne punem o astfel de intrebare si avem un om ca Mazare primar. Rusine!!! Rusine si tie „Mai animalule” pentru mizeria de mai sus. Spun mizerie ca altfel nu se poate numi. „Mai animalule” era o emblema candva pusa de Iliescu. Acum putem sa ne adresam la modul cel mai serios autorului articolului cu apelativul „Mai animalule”. Pentru ca daca poate scrie asa aberatii este un mare animal. Din intamplare ii cuonsc pe acesti Dusu si stiu ca nu au nici un fel de legatura cu Mazare si Constantinescu, nu au avut si nu au nici un fel de contract cu statul local sau central din Romania sau de altundeva. Si cum ii cunosc eu nici nu vor avea vreodata vreun contract cu statul. Un om care poate sa scrie asfel de abjectii fara sa aibe vreo acoperire cu siguranta este afundat pana la ochi in mocirla.
Cineva din Romania
26-04-2014
O gasca de hoti. Ce pacat ca Romania a ajuns sa fie condusa de toti neispravitii. Lacomi, mincinosi, ipocriti, o societate depravata pina in maduva oaselor. Nu inteleg cum unul corrupt si mincinos ca Mazare poate sa fie ales primar pentru asa multi ani, Se pare ca orasul Constanta nu are de unde sa aleaga un primar onest, gospodar, bun pentru oamenii care il locuiesc. Nu mai sunt si altii care sa fie alesi? Ma intreb cum au ajuns milionari cu totii, numai prin necinste, aranjamente, inselaciuni, furt, cum vrei sa o numesti, toate adjectivele nu pot descrie aceasta mocirla din societatea romaneasca. Pacat de aceasta tara frumoasa si bogata, care a devenit de nerecunoscut.
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.