Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Comandantul unei nave de război americane, în vizită la Prefectură

Comandantul unei nave de război americane, în vizită la Prefectură(1344)

Instituția Prefectului – Județul Constanța a primit astăzi 14.04.2014, vizita comandantului navei USS Taylor, Comandor Morris MURZ.

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, le-a urat bun venit în oraşul Constanţa, afirmând că este o onoare şi o plăcere de a-i primi la sediul instituţiei. Acesta a menţionat faptul că România, dar mai ales Portul Constanţa, este o poartă de intrare în Europa, iar schimbul de experienţă, este un element ce trebuie valorificat. În continuare, şi-a manifestat respectul faţă de misiunea acestora, ştiind din experienţa proprie, ce înseamnă sa fii mult timp plecat pe mare şi să pui datoria mai presus de familie şi de viaţa personală. Pe de altă parte, şi-a exprimat speranţa ca echipajul să poată vizita Constanţa și stațiunile litorale şi în vacanţă. Comandantul navei USS Taylor, Morris Murz, a mulţumit pentru primirea de care a avut parte, amintind de tradiţia existentă în acest sens, Portul Constanţa fiind un punct de sprijin pentru navele SUA. Comandantul navei USS Taylor, care nu este la prima vizită la Constanța, s-a arătat încântat de faptul că orașul a evoluat și că s-a dezvoltat.
Fregata Taylor face parte din clasa Oliver Hazard Perry, având baya de dislocare permanentă în MAYPORT, satul Florida, SUA.

În perioada 22.04-12.05.2014, Frg. TAYLOR are planificate activităţi în Marea Neagră. Nava a mai fost dislocată în M. Neagră în perioada 05.02-09.03, pentru o misiune de asigurare a securităţii JO Olimpice de Iarnă de la Soci, alături de Nv. Cmdt. MOUNT WHINTEY, F.Nvl ale SUA.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.