Ce au făcut polițiștii de frontieră în ultimele ore(1060)
Astăzi, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea au acţionat, alături de reprezentanţi ai A.R.B.D.D., pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, unde l-au identificat pe N.T., în vârstă de 45 ani, care deţinea două plase tip monofilament şi patru plase tip comercial, precum şi patru exemplare de sturion din specia păstrugă, în greutate de 15 kilograme, fără documente justificative.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cele şase plase de pescuit, în lungime de 494 metri, iar cantitatea de sturion a fost ridicată de reprezentanţii A.R.B.D.D. pentru a fi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Persoana în cauză, domiciliată în judeţul Tulcea, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere şi utilizare a plaselor de pescuit tip monofilament”, „folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial” şi „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale al peştilor şi al vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Autoturism cu I.T.P. fals, descoperit în P.T.F. Negru Vodă
În data de 28.04.2014, în jurul orei 13.00, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român T.D, în vârstă de 51 ani, care conducea un autoturism marca SAAB, înmatriculat în R. Bulgaria.
În urma verificărilor s-a stabilit că certificatul de inspecţie tehnică al autoturismului prezintă indicii de falsificare.
Bărbatul, domiciliat în judeţul Constanţa, a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că respectivul document este fals.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.
Marfă nedeclarată confiscată în P.T.F. Constanţa Sud Agigea
În data de 28.04.2014, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite articole diverse nedeclarate (166.400 şuruburi şi 11.300 metri liniari de sfoară din fibră sintetică), cu o valoare de aproximativ 25.000 lei.
Marfa a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român, în vârstă de 46 ani, cu domiciliul în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.