Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

2 mai - "ZIUA EUROPEI" sărbătorită la Mangalia (1568)

Ziua de 2 mai, la Mangalia, a fost dedicată “Zilei Europei”, manifestare organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în colaborare cu Primăria Mangalia.

La evenimentul desfăşurat sub egida Uniunii Europene au participat Dumitru Filip, directorul Direcţiei de Turism şi Mediul de Afaceri din cadrul Primăriei, Mihai Roşioru, ofiţerul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, elevi ai instituţiilor de învăţământ din Mangalia.
Începând cu ora 11.00, evenimentul a cuprins concursuri cu premii, o expoziţie de desene realizate de elevi, precum şi un program artistic susţinut de Corul de copii „Callatis Mangalia România”, dirijat de profesorul Traian Broască.

În alocuţiunea sa, reprezentantul Primăriei Mangalia, directorul Dumitru Filip a precizat că municipiul Mangalia are relaţii de cooperare în domeniile educaţiei, culturii, sportului cu oraşe înfrăţite din Uniunea Europeană.
"Evenimentul de astăzi este un prilej de a ne aduce aminte că suntem cetăţeni europeni, nu doar cetăţeni români şi ne bucură prezenţa tinerilor la această sărbătoare, tineri care beneficiază din plin de acest statut. Mangalia este aşadar cea care deschide astăzi, aici, seria evenimentelor care vor continua la Sibiu şi Bucureşti săptămâna viitoare şi care vor marca împlinirea a 64 de ani de la punerea bazelor Uniuniii Europene", a declarat directorul Dumitru Filip. Pentru a marca lansarea evenimentelor organizate în acest an cu ocazia Zilei Europei, elevii participanţi au avut ocazia să se plimbe în largul Mării Negre, la bordul ambarcaţiunii Heraclea. Seria evenimentelor „Ziua Europei” adresate publicului larg va continua cu alte două acţiuni programate să aibă loc în Bucureşti şi Sibiu, pe 9 şi 10 mai 2014.

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană pe plan local şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanţei este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.
 

Ziua Europei este sărbătorită pe 9 mai.

Taguri: Mangalia, ZiuaEuropei, DumitruFilip, Filip, ComisiaEuropeană, MareaNeagra, RCE, MihaiRosioru

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.