Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Avertisment al liberalilor: Pentru voturile UDMR în Parlament, Ponta şi PSD închid ochii la acţiuni antiromâneşti, ale unor lideri UDMR!

Avertisment al liberalilor: Pentru voturile UDMR în Parlament, Ponta şi PSD închid ochii la acţiuni antiromâneşti, ale unor lideri UDMR!(1653)

Chiar dacă abundă comunicatele de presă ale partidelor, în această perioadă de campanie electorală, atunci când sunt abordate subiecte de interes public, cu adevărat importante, chiar merită ca acesste poziţii să fie difuzate.

Este cazul unui comunicat, de astăzi, al PNL, referitor la vânzarea, de către Victor Viorel Ponta şi PSD, a intereselor naţionale fundamentale ale României, numai pentru a-şi asigura majoritate parlamentară, cu ajutorul UDMR.

 

Iată conţinutul integral al documentului, intitulat „Premierul trebuie să clarifice, în mod public, o serie de acțiuni și atitudini ale UDMR”:

 

Partidul Național Liberal face un apel public la responsabilitate către Guvernul României, aflat în vacanță electorală, pentru a lua poziție și a clarifica o serie de acțiuni și atitudini ale partenerilor de guvernare de la UDMR, ce se situează încă o dată la limita legalității.

PNL apreciază ca îngrijorător demersul Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, entitate a statului român, care s-a adresat recent Curții Europene de Justiție, într-o chestiune ce privește obținerea de avantaje indirecte pentru Ținutul Secuiesc.

De asemenea, PNL are în vedere și recentele declarații ale vicepreședintelui UDMR, Laszlo Borbely, care încearcă să impună ideea legiferării limbii maghiare ca limbă regională.

PNL consideră că toate aceste acțiuni și declarații ca fiind periculoase, în contextul politic și de securitate în care se află țara noastră în acest moment.

Este evident că se încearcă obținerea de avantaje prin crearea unui paralelism cu situația din Ucraina și Crimeea, iar aceste încercări sunt complet iresponsabile și inadmisibile pentru orice om politic, cu atât mai mult cu cât acesta este parte a unei formațiuni guvernamentale.

Astăzi, România este parte a Uniunii Europene, care sprijină și încurajează exprimarea identității culturale și lingvistice a oricăror minorități aflate între granițele sale.

În același timp, UE și noi, ca liberali, dezaprobăm și luăm poziție împotriva oricărei încercări de creare a unor conflicte regionale. Instrumentarea unor manipulări ce trezesc sentimente de ură între cetățenii europeni nu pot duce decât la slăbirea Uniunii, crearea de instabilitate și uneori la pierderea de vieți omenești.

PNL îi solicită lui Victor Ponta să iasă pentru câteva ore din logica de campanie electorală și să clarifice această situație, să emită o poziție a Guvernului României în legătură cu afirmațiile și acțiunile UDMR.

Victor Ponta este dator să comunice cetățenilor acestei țări ceea ce are de gând să facă și la ce compromisuri este dispus să participe pentru a se agăța cu orice preț de putere.”


FOTO:Victor Ponta şi Kelemen Hunor (Sursa: eoficial.ro)
 

Taguri: KelemenHunor, Hunor, LaszloBorbely, Borbely, UDMR, PNL, PSD, VictorPonta, Ponta, UE, CJCovasna, Covasna

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.