Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
CONSTANŢA: Primul Târg de Joburi al anului

CONSTANŢA: Primul Târg de Joburi al anului(1743)

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, a organizat, astăzi, primul "Târg de Joburi" dedicat tinerilor, din acest an.

„A fost o acţiune comună, la care au participat 10 companii constănţene, cu oferte de muncă, în special în turism, dar şi finanţe – contabilitate, vânzări directe şi „junior – management”, însumându-se un total de 249 de locuri vacante, înregistrate în cadrul acestui târg. „Joburile” oferite au fost, cu preponderenţă, sezoniere (SIC!), datorită proximităţii perioadei estivale, dar şi faptului că acestea sunt locurile de muncă căutate de studenţi, care îşi doresc să obţină beneficii financiare, pe perioada vacanţei de vară, astfel încât, în toamnă să-şi poată continua continua studiile. Ceea ce intenţionăm, la nivel instituţional, este de a permanentiza acest tip de acţiuni, astfel încât să venim, continuu, în sprijinul celor tineri, care au nevoie de informare susţinută şi suport, în ceea ce întreprind la nivel profesional.”, a declarat Claudiu Daniel Teliceanu, director - executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.

„Am început Târgul de Joburi, ediţia mai, 2014, pentru a marca Ziua Naţională a Tinerilor, vom continua mâine, 7 mai, cu Crosul Tinerilor pe plaja Modern, începând cu ora 10.30, şi vom încheia seria acţiunilor dedicate tinerilor cu celebrarea zilei de 9 mai, Ziua Europei”, a ţinut să mai adauge directorul DJTSC.


FOTO: ctcro.wordpress.com
 

Taguri: ClaudiuTeliceanu, ClaudiuDanielTeliceanu, Teliceanu, Joburi, TargdeJoburi, Constanta, AJOFM, OcupareaForteideMunca, DJTS, DJTSC, DJTSConstanta

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.