Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
JUDEŢUL TULCEA -  O săptămână ortodoxă plină, în comuna Frecăţei: patru sate, patru hramuri de Biserici!

JUDEŢUL TULCEA - O săptămână ortodoxă plină, în comuna Frecăţei: patru sate, patru hramuri de Biserici!(3008)

Astăzi, 9 mai, a fost sărbătorit hramul Bisericii ortiodoxe din localitatea tulceană Frecăței: Sfântul NICOARĂ de Vară.

Alături de primarul comunei, Marian Naiman, a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Un sobor de preoți a săvârșit Sf. Liturghie, la biserica „Aducerea Moaștelor Sf. Nicolae“, din satul Frecăţei.

9 mai reprezintă și Ziua localităţii Frecăței, spune primarul comunei, Marian Naiman.

În semn de respect pentru enoriașii din Frecăței, dar și pentru parohia din localitate, președintele C.J. Tulcea i-a oferit părintelui paroh o icoană, cu Maica Domnului.


Este o lună bogată din punct de vedere spiritual, pentru localnicii din comuna Frecăței: pe 8 mai a fost hram al bisericii din satul Cataloi și al bisericii din satul Telița, iar vineri a fost hram și în localitatea Poșta!

DE MENŢIONAT ESTE ŞI FAPTUL CĂ PE TERITORIUL COMUNEI FRECĂŢEI SE AFLĂ ŞI CUNOSCUTA MĂNĂSTIRE DE MĂICUŢE  "CELIC DERE"!...

 

FOTO: Biserica din satul Frecăţei (Sursa: "site" - ul Primariei Frecăţei, judeţul Tulcea)

Taguri: Frecatei, JudetulTulcea, Posta, Telita, Cataloi, ComunaFrecatei, HoriaTeodorescu, Teodorescu, PreşedinteCJTulcea, Tulcea, CJTulcea, CJT, ConsiliulJudeteanTulcea, ConsiliulJudetean, primar, MarianNaiman, Primarie, Hram, Sf.NiCOARAdeVara, Sf.Nicolae, Sf.Nic

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.