Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
HANDBAL -  masculin: HCM CONSTANŢA a pierdut, la Berlin, "la mustaţă" locul 3, în "finala mică" a Cupei EHF, după ce le-a condus pe gazdele favorite aproape tot meciul!

HANDBAL - masculin: HCM CONSTANŢA a pierdut, la Berlin, "la mustaţă" locul 3, în "finala mică" a Cupei EHF, după ce le-a condus pe gazdele favorite aproape tot meciul!(1937)

HANDBAL CLUB MUNICIPAL (HCM) CONSTANŢA, campioană (multiplă şi “en titre”) a României, la handbal masculin, s-a clasat pe un onorant loc patru, la finalul ediţiei 2013 – 2014 a competiţiei numărul doi europene masculine intercluburi, European Handball Federation Cup: Cupa EHF!

“Marinarii” au pierdut… “la mustaţă”, astăzi, duminică – 18 mai, în “finala mică”, pentru locul 3, desfăşurată, de la ora 14.00, în moderna sala polivalentă (de maximum… 12.000 de locuri!) “Max Schmeling Halle”, din capitala Germaniei, (şi) în faţa gazdelor “Final Four” – ului, formaţia “Fuchse” Berlin, cu scorul de, doar!...: 28 – 29 (14 – 13!)

Reamintim că este cea de-a doua ediţie a “Final 4” - ului Cupei EHF la handbal masculin (prima ediţie a acestui format, al semifinalelor şi finalelor EHF Cup, a avut loc în Franţa, la Nantes, anul trecut).

Ieri, HCM Constanţa pierduse, cu 32 – 36 (14 – 18), şi în faţa echipei franceze Montpellier – Aglomeration Handball, în partida din semifinale.


În cealaltă semifinală, care a deschis programul – cuplaj al zilei de sâmbătă, formaţia maghiară “Pick” Szeged a învins-o, surprinzător!, pe favorita competiţiei, gazda turneului, “Fuchse” Berlin, cu 24 – 22 (13 – 9)!

“Finala Mare”, dintre Montpellier şi “Pick” Szeged, va începe la ora 16:35.

Oricum, aşa cum am scris deja, VA FI O PREMIERĂ A ULTIMILOR 11 ANI: atât a trecut de la ultima câştigătoare… negermană a Cupei EHF!
FC Barcelona este ultima echipă din afara Germaniei care a câştigat Cupa EHF, în anul 2003 (când adversara de ieri a constănţenilor, Montpellier, câştiga Liga Campionilor!).
De atunci, a doua, ca valoare, competiţie europeană intercluburi, din handbalul masculin, EHF Cup, a avut următorii câştigători (toţi: din… Germania!): Kiel, Essen, Lemgo (2), Magdeburg, Nordhorn, V.f.L. Gummersbach, Goppingen (2) şi Rheuin Neckar Lowen.

În “finala mică” (pentru locul 3), încheiată cu puţin timp în urmă, HCM Constanţa a fost la un pas de o imensă surpriză!

Constănţenii au condus mai bine de 55 de minute (din cele 60 ale partidei)!
Dar handbaliştii antrenaţi de către macedoneanul Zvonko Sundovski au pierdut, totuşi, la limită!, în final, meciul cu “Vulpile” / “Fuchse” (li se… potriveşte, cu adevărat, acest nume, luat de la simbolul oficial al Berlinului, datând din Evul Mediu: “Oraşul Vulpilor”!), din finala mică a “Final 4” – ului Cupei EHF, ediţia 2013 – 2014…

Iată ce consemnează “site” – ul televiziunii “Digi 24 Sport”, despre meci:
“Prima repriză a fost una echilibrată.
Campioana României a evoluat cu “tupeu”, determinare şi atenție, şi, astfel, a reuşit să intre în pauză cu un avantaj, minim, pe tabelă: 14 – 13!
Constănţenii au ieşit, apoi, decişi, de la vestiare, şi au preluat controlul.
Paradele portarului Mihai Popescu şi reuşitele în atac ale lui Sadoveac i-au ajutat pe români să se distanţeze pe tabela de marcaj: 20-17!
Susţinuţi de fani, nemţii au restabilit, însă, egalitatea, în minutul 56, iar spaniolul Iker Romero le-a adus pe gazde în avantaj.
“Vulpile” n-au mai cedat, până la final, și au câştigat cu 29- 28, obținând, astfel, “bronzul” competiţiei.”

Oricum, constănţenii noştri au adus o imensă bucurie tuturor românilor!

Prezenţa în careul de aşi al EHF Cup (după evoluţii excelente sau foarte bune în celelalte faze ale competiţiei!), este un succes de palmares, dar şi dătător de speranţe, în acest sport în care, la masculin, am fost de… patru (4) ori campioni mondiali, în anii ‘50 – 60 – 70!!!


FOTO: activenews.ro
 

Taguri: HCM, Montpellier, HCMConstanta, Fuchse, FuchseBerlin, MaxSchmelingHalle, IkerRomero, Sadoveac, MihaiPopescu, CupaEHF, EHF, ZvonkoSundovski, Sundovski

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.