Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională, din toamnă

Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională, din toamnă(1198)

Federaţia Română de Şah a semnat un acord cu Ministerul Educaţiei pentru ca, din toamnă, şahul să fie introdus în şcoli ca materie opţională.

Acordul a fost a fost semnat luni, cu ocazia deschiderii Campionatului Naţional Şcolar de Şah.

"În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimaţi la FRS vor putea să predea această disciplină", a spus ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la eveniment.

El a mai anunţat că Federaţia Internaţională de Şah, prin intermediul federaţiei române, va dota 500 de şcoli din mediul rural cu table, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului.

"Se ştie foarte bine, eu insist pe partea cu sporturile de echipă, dar sportul minţii e întotdeauna cel mai important şi sunt convins că o să avem copii mai deştepţi, copii mai sănătoşi, la minte în primul rând, mai buni la şcoală, dacă fac mai mult şah", a declarat şi premierul Victor Ponta, prezent la eveniment.

El s-a arătat bucuros de prezenţa numeroasă a şcolarilor la campionat, dar a spus că este deranjat de faptul că unii părinţi îşi scutesc copii de la orele de sport.

"Mă bucur că atât de mulţi copii se îndreaptă spre acest sport, aşa cum mă bucur de orice copil din România care face orice fel de sport şi cum mă supăr pe toţi părinţii din România care îşi scutesc copiii de sport sau încearcă să îi ţină departe", a arătat şeful Guvernului.

În opinia sa, aceşti părinţi "nu le fac un bine, le fac un rău" copiilor.

El a precizat că fiul său, Andrei, face carting, dar în familia sa se joacă şi şah în timpul liber.

"Eu joc şah şi cu Andrei şi cu Irina, dar nu suntem profesionişti. De aia am spus că este prima cupă pe care o primesc în viaţa mea la şah. Am primit multe cupe la baschet şi la raliuri, la şah n-am primit până acum", a afirmat Ponta, făcând trimitere la faptul că organizatorii i-au oferit o cupă pentru că a participat la deshiderea Campionatului Naţional Şcolar de Şah "Elisabeta Polihroniade".

Sursă: Mediafax, foto: wikimedia.org

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.