Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Un sirian şi un irakian depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni(719)

Ieri, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Mangalia au observat, prin sistemul optronic de supraveghere a frontierei, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre R. Bulgaria.

Imediat a fost desfăşurată o acţiune specifică a Poliţiei de Frontieră, în urma căreia, în jurul orei 00.45, cei doi bărbaţi au fost depistaţi în apropierea frontierei, ascunşi într-un lan de grâu.
Echipa operativă a procedat la conducerea persoanelor, care nu vorbeau limba română, la sediul G.N. Mangalia pentru cercetări.
În urma verificărilor a rezultat faptul unul dintre bărbaţi este cetăţean sirian, în vârstă de 34 ani, iar celălalt irakian, în vârstă de 27 ani, şi au încercat să intre ilegal în România, la adăpostul întunericului, cu intenţia de a ajunge în Norvegia.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi cetăţeni străini actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.
Cele două persoane vor fi înapoiate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.