Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
CONSTANŢA: Jandarmii au marcat "Anul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU"

CONSTANŢA: Jandarmii au marcat "Anul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU"(1573)

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa se alătură instituţiilor care marchează ”Anul Brâncoveanu”, printr-un omagiu adus ilustrului înaintaş.

Astfel, aztăzi, vineri - 30 mai, între orele 09.00 - 11.30, la sediul Muzeului Militar National “Regele Ferdinand” (Filiala CONSTANŢA) a avut loc un simpozion, dedicat domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, protector al culturii şi martir al credinţei ortodoxe.

Această activitate a fost organizată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, în colaborare cu instituţia culturală amintită, care a fost şi gazda evenimentului.

În prezenţa cadrelor militare, directorul muzeului, prof. dr. Costin Scurtu, a susţinut o prelegere despre personalitatea marelui domnitor şi rolul său în istoria naţională, iar părintele profesor dr. Ionuţ Holubeanu a susţinut o prezentare cu titlul “Brâncoveanu – apărător şi păstrător al Ortodoxiei”, în care a evocat contribuţia marelui domnitor, ca promotor al valorilor specifice patrimoniului și culturii creştine românești.

Directorul Muzeului Militar a oferit jandarmilor o frumoasă lecţie de istorie militară, a poporului român, prin vizitarea exponatelor muzeului.

Reamintim faptul că prin Hotărârea de Guvern nr. 1167, din 23 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial, din data de 8 ianuarie 2014, anul 2014 a fost declarat „Anul Brâncoveanu”!
Motivul care a stat la baza hotărârii a fost acela că anul acesta, la 15 august, se împlinesc 300 de ani de la martirajul la care au fost supuşi, atât domnitorul, cât şi familia acestuia.

FOTO: mesagerulromanesc.info
 

Taguri: ConstantinBrancoveanu, Brancoveanu, IJJ, Constanta, IJJConstanta

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.