Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

1 MAI PE LITORAL: Mii de turişti au sosit deja la mare, cei mai mulţi sunt la Mamaia(1338)

Mii de turişti au început să sosească, miercuri, pe litoral încă de la primele ore dimineţii, majoritatea mergând la Mamaia, unde de 1 Mai este lansat imnul staţiunii, dar sunt şi mulţi tineri care au ales staţiunile din sud şi au mers în Costineşti şi Vama Veche, informează Mediafax.
Hotelierii din Mamaia se declară pregătiţi să facă faţă celor aproximativ 25.000 de turişti care îşi vor petrece în staţiune vacanţa de 1 Mai şi, deşi există şi câteva terase şi cluburi la care lucrările de amenajare sunt încă în toi, tinerii au de unde alege. Oficial, cluburile se vor deschide miercuri seară, fiecare dintre ele pregătind diverse spectacole şi concerte, dar au fost şi cluburi care au deschis cu o zi sau două mai devreme.
Până la deschiderea cluburilor, turiştii au umplut plajele, mulţi încumetându-se să intre în mare, deşi apa are numai 15 grade Celsius.
Autorităţile şi hotelierii din Mamaia au organizat petreceri pe plajă, au scos autobuzele etajate din garaje, au pus în funcţiune telegondola şi au pregătit parade de maşini. Astfel, între 1 şi 6 mai, autobuzele etajate circulă pe ruta Gara Constanţa - Mamaia şi retur, zilnic între orele 10.00 - 18.00. Preţul unei călătorii este de 5 lei pentru trei ore. Tot în această perioadă va funcţiona şi telegondola din Mamaia, preţul unei călătorii fiind de 10 lei. Pentru copiii sub șapte ani călătoria este gratuită.
Ziua de 1 Mai la malul mării a început cu parada maşinilor de epocă, pe traseul Constanţa - Cumpăna - Mangalia (Portul Turistic) - Eforie Sud (Parcul Primăriei) - Eforie Nord - Constanţa - Mamaia (Piaţeta Cazino). Tot aici, după sosirea participanţilor la paradă, va fi organizat şi spectacol de cântece şi dansuri populare, la care vor lua parte ansambluri folclorice care reprezintă majoritatea etniilor din Dobrogea.
Seara de 1 Mai promite o atmosferă electrizantă în cluburile din Mamaia, cu concerte şi festivaluri de muzică electronică, cărora li se adaugă petrecerile organizate în cluburi de FashionTV.
În plus, în clubul Ego din Mamaia în cursul serii va avea loc deschiderea noului sezon estival, eveniment la care este aşteptat şi premierul Victor Ponta, care ar urma să rămână pe litoral până vineri seară.
Şi în sudul litoralului, la Vama Veche, Costineşti şi 2 Mai, plajele sunt aproape pline.
Autorităţile şi hotelieri au estimat că în minivacanţa de 1 Mai pe litoral vor ajunge aproximativ 40.000 de turişti.
Şi preşedintele Traian Băsescu se află pe litoral, el ajungând marţi seară, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, unde este cazat la vila de protocol.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.