Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Ministerul Fondurilor Europene şi cel de Externe se implică în activităţile "LUNII COPIILOR"

Ministerul Fondurilor Europene şi cel de Externe se implică în activităţile "LUNII COPIILOR"(1580)

În iunie, “LUNA COPIILOR”, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) îşi propune să încurajeze creativitatea şi spiritul de competiţie al celor mici.

Astfel, duminică - 15 iunie a.c., începând cu ora 13.00, în Parcul Kiseleff, din Capitală, copii din toată ţara (inclusive judeţul şi oraşul Constanţa, aşadar) se vor întâlni cu personaje de poveste, cu mascote şi magicieni, vor asista la o piesă de teatru interactivă şi se vor întrece pentru premii surpriză.
Pentru cei mai îndemânatici, vor fi organizate mai multe ateliere de creaţie, cu tematică europeană.

Ceea ce a declanşat această iniţiativă este, însă, concursul de pictură, desen, grafică şi fotografie, cu tema „Şi eu sunt cetăţean european! Aceasta este România mea!”, organizat de MFE în perioada 20 - 27 mai a.c., în mai multe şcoli bucureştene.

Câştigătorii vor fi premiaţi duminică, la foişorul din centrul Parcului Kiseleff, începând cu ora 13.15.

Lucrările câştigătoare au fost expuse încă din data de 1 iunie a.c. într-o expoziţie găzduită de Ministerului Fondurilor Europene, la sediul său din Bulevardul Ion Mihalache, nr. 15-17. Creaţiile vor rămâne expuse până la finalul lunii, celebrând astfel talentul ş creativitatea tinerilor participanţ.

Evenimentul „Şi eu sunt cetă’ean european! Aceasta este România mea!” este iniţiat de către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), cu sprijinul: Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Centrului “Infoeuropa” al Primăriei Sectorului - 1, Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeului Naţional de Geologie şi al Muzeului Ţăranului Român.

În completarea activităţilor din parc şi a expoziţiei de pictură, cele două muzee partenere îşi deschid porţile pentru toţi copiii care le trece pragul pe 15 iunie a. .

Manifestarea este cofinanţată Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică (PO AT) 2007 - 2013.


IMAGINI: 1. şi 4.: Ateliere de desen, sculptură şi ceramică, pentru copii, în Parcul Kiseleff, din Bucureşti (Sursa foto: 1. globalmindscape.ro, respectiv 4.: voluntart.org); 2. Originalele coşuri de gunoi, din „Zona Copiilor”, din Parcul Kiseleff, din Capitală (100eyes.ro); 3. Parcul Kiseleff, Bucureşti (pmb.ro); 5. Foişorul din centrul Parcului Kiseleff din Capitală (pmb.ro)
 

Taguri: MinisterulFondurilorEuropene, MFE, MinisterulDeExterne, MAE, CentrulInfoeuropa, MuzeulGrigoreAntipa, GrigoreAntipa, MuzeulNationalDeGeologie, MuzeulTaranuluiRoman

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.