Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Constanţa: Radu Mazăre şi Loredana au lansat oficial imnul stațiunii Mamaia. VIDEO

Constanţa: Radu Mazăre şi Loredana au lansat oficial imnul stațiunii Mamaia. VIDEO(1466)

Imnul staţiunii Mamaia a fost lansat oficial, miercuri seară, într-un club, de primarul Constanţei, Radu Mazăre, Loredana şi rapper-ul Cabron, interpreţi ai melodiei care se doreşte a fi hit-ul sezonului estival.

Alături de Loredana, nonconformistul primar al Constanţei a urcat pe scenă costumat în salvamar, stilul anilor '50, însoţit de mai multe tinere care purtau aceeaşi vestimentaţie.

"Tot ceea ce facem noi aici este rezultatul unui efort comun al nostru, al Loredanei, anul acesta, al patronatului - hotelieri, proprietari de cluburi, de restaurante, al asociaţiei de promovare Litoral", a afirmat primarul Constanţei, apreciind modul profesionist de a munci al Loredanei. "Am plecat pe la 4,30 de pe plajă de la filmarea clipului, ea la 8,00. Toţi dansatorii erau leşinaţi de oboseală, iar Lori tot spunea 'nu-i bună dubla asta, mai trage o dată'", a povestit edilul.

Loredana a susţinut că l-a "descoperit" pe Radu Mazăre drept cel mai "cool" primar din toată lumea şi că la fel ca el ar trebui să fie toţi edilii.

Referitor la promovarea litoralului românesc, Radu Mazăre a precizat că aceasta nu se poate face cu fonduri europene din cauza master-planului pentru turismul ţării noastre care a fost făcut necorespunzător de fosta guvernare.

"De un an de zile de când s-a schimbat guvernul nu am reuşit să cheltuim un euro din banii europeni pentru promovarea litoralului. Şi asta pentru că în master-planul de turism al României, care a fost adoptat acum doi ani de zile, litoralul a fost şters. S-a considerat că nu reprezintă o destinaţie turistică. Şi sunt bani europeni, mai sunt vreo 50 de milioane de euro, dar care pe promovare nu se pot cheltui", a explicat primarul Constanţei.

Prezentă la eveniment, vicepreşedinta Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu, a declarat că este necesar "a se crea un brand" din litoralul românesc, aşa cum a reuşit Mazăre să facă în ceea ce priveşte staţiunea Mamaia.

Buna colaborare dintre reprezentanţii administraţiei locale şi agenţii economici din staţiunea Mamaia a fost evidenţiată şi de preşedinţii Asociaţiei Litoral - Delta Dunării şi Asociaţiei Patronale Mamaia, Corina Martin, respectiv, Nicolae Bucovală.

"Ceea ce vedeţi în seara aceasta este rodul unei munci asidue şi cred că putem vorbi de o simbioză între autorităţile locale şi investitorii din staţiunea Mamaia. (...) Vorbind de brandul staţiunea Mamaia, începând din iunie vom încasa taxa de promovare şi vom ridica şi mai mult Mamaia", a afirmat Bucovală, făcând referire la taxe de promovare a staţiunii Mamaia care se va percepe de la agenţii economici şi proprietarii de apartamente din staţiune, taxă aprobată zilele trecute într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal Constanţa.

Radu Mazăre preciza în respectiva şedinţă că "prima cheltuială" care se va face din taxa de promovare va fi cea pentru realizarea imnului staţiunii şi a filmărilor pentru videoclip, valoarea fiind de "doar" aproximativ 34.000 de euro.
La evenimentul de lansare a imnului staţiunii Mamaia, care a inclus şi prezentări de modă ale unor renumiţi designeri, au participat, printre alţii, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai diverselor firme, dar şi parlamentari de Constanţa.

Manifestarea a fost organizată de Primăria Constanţa şi Fashion tv, cu sprijinul Asociaţiei Litoral - Delta Dunării şi Asociaţiei Patronale Mamaia. AGERPRES
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.