Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Teatru în autobuz, cu studenții de la Facultatea de Artă a Universității Ovidius

Teatru în autobuz, cu studenții de la Facultatea de Artă a Universității Ovidius(1359)

Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Artele Spectacolului – Actorie, în parteneriat cu RATC Constanţa organizează vineri, 20 iunie 2014, orele 14:00, pe linia autobuzului 5 – 40 cu plecare din staţia Sere, spectacolul de comedie Dragoste la prima vedere de Ion Băieşu.


Din distribuţie fac parte studenţi din anul al III-lea şi din anul I: Eliza Nirlu, Ilie Părău, Ionuţ Dulgheriu, Georgiana Rusu şi Andrei Bâzdoc. Regia pune în valoare tipologiile acestei piese, personajele cu trăsături distinctive, scoţând în acelaşi timp în evidenţă atmosfera vremii, decorul şi muzica şi oferind publicului o imagine pitorească, care dă senzaţia de cămin îmbietor de la sat. O comedie savuroasă, Dragoste la prima vedere plonjează pentru o clipă în trecut, prezentându-ne un crâmpei din viaţa de la ţară a oamenilor de atunci, invadată de un orăşean care nu vrea cu niciun chip să rămână la sat.

Spectacolul face parte din Proiectul Cultural Teatrul pe roţi şi deschide Simpozionul Internaţional Învăţământ – Cercetare – Creaţie, organizat de Facultatea de Arte.
Proiectul Cultural Teatru pe roţi este iniţiat de Facultatea de Arte în colaborare cu RATC Constanţa şi propune o stagiune teatrală pe diferite linii de transport în vederea promovării actului cultural artistic.
Coordonatorii proiectului: conf.univ.dr. Daniela Hanţiu – Decan Facultatea de Arte, lect.univ.dr. Victor Jeflea – Preşedinte al Sindicatului Universităţii Ovidius din Constanţa, ing. Cristian Ovidiu Tănase – Director General RATC Constanţa şi ing. Dumitru Coiciu – Director General Adjunct RATC Constanţa.

Foto: Ionuț Dulgheriu, unul dintre actori, aici în piesa Medeea (sursă: facebook)
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.