Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Conferinţă Internaţională Balcanică de Fizică Aplicată(1329)

De astăzi până pe 4 iulie 2014, la Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța se desfăşoară cea de-a 14-a Conferinţă Internaţională Balcanică de Fizică Aplicată, organizată în parteneriat cu Uniunea Balcanică de Fizică şi Societatea Română de Fizică.


Conferinţa are deja o tradiţie, fiind înscrisă în agenda manifestărilor ştiinţifice de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa încă din 2003. În cele trei zile ale manifestării vor fi susţinute, pe secţiuni, circa 250 lucrări din domenii diverse precum fizica materialelor avansate, fizica laserilor, fizica plasmei, biofizica, fizica mediului, fizica nucleară cu un accent deosebit pe aplicaţiile de vârf ale acestora.

Invitaţi sunt cercetători de prestigiu din Japonia, SUA, Suedia, Italia, Germania, Belgia, Austria, Cehia, Grecia, Serbia, Turcia, Iran, Ucraina, Republica Moldova, ş.a.

În acest an este pus accentul pe proiectul ELI-NP, al laserului de mare putere de lângă Bucureşti, cu ajutorul căruia vor fi efectuate studii unice pe plan mondial, cu multiple aplicaţii în domeniul nuclear, medical etc.

De asemenea, vor avea loc şi două seminarii de popularizare pentru profesorii ce predau fizica, unul legat de resursa umană necesară institutelor de cercetări privind laserii de mare putere de la Măgurele şi celălalt prezentând istoria celor 60 de ani de activitate ai laboratoarelor de la CERN.

În cadrul conferinţei, există şi o secţiune care prezintă rezultatele şi noile perspective ale proiectului de schimbare a modului de predare a fizicii, proiect coordonat de Societatea Română de Fizică şi finanţat de Romanian-American Foundation.
 

Ceremonia de deschidere are loc chiar în aceste momente, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.