Turiștii au plecat, problemele au rămas(1385)
Legea din România spune că sezonul estival se deschide de 1 mai. Dar legea nu poate forța turiștii să vină la mare. Așa se face că, după o deschidere cu are fast, majoritatea stațiunilor de pe litoral ajung să se golească. De fapt, exodul turiștilor a venit imediat după data de 1 mai. Dacă în prima zi a lunii cu greu găseai un loc de parcare în Mamaia sau Vama Veche, din ziua imediat următoare aceștia au început să plece, astfel că stațiunile au devenit mai libere. De fapt, așa cum se precizat și într-un comunicat al Asociației Litoral Delta Dunării, cele mai aglomerate stațiuni de pe litoral au fost Mamaia, Vama Veche și Costinești. În celalalte abia dacă s-au vândut câteva locuri. În sud, practic, nu am asitat la o deschidere a sezonului estival, ci mai degrabă la un singur eveniment, slujba de Înviere de pe plajă.
Eșec sau succes?
Faptul că peste 40.000 de turiști au venit pe litoral de 1 mai poate fi interpretat ca un succes, mai ales dacă luăm în considerare că sunt cu circa 10.000 mai mult decât în 2012. Dar poatefi și un eșec, și asta o spune fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agahton, dacă ne raportăm la cei circa 100.000 de turiști care și-au petrecut vacanța pe litoralul bulgăresc. De altfel, acesta a atras public atenția asupra problemelor cu care se confruntă litoralul românesc. În calitate de președinte al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, acesta a afirmat că problema majoră pentru investitorii în turismul din România o constituie fiscalitatea prohibitivă, respectiv TVA de 24%, impozit pe profit de 16%, impozit pe dividente de 16%. ”Astfel, la 100 de euro, operatorul din turism român va achita către buget 46,37 euro, în timp ce în Bulgaria un operator în turism achită doar 20% TVA, 10 % impozit pe profit și 10% impozit pe dividente, așadar va da la buget doar 35,20 euro din 100 de euro. La fiecare 100.000 de euro, operatorul bulgar va achita cu 11.170 euro mai puțin decât cel din România. Această diferență se observă imediat din investițiile în personalul de calitate, în varietatea felurilor de mâncare, în sistemul all inclusive, în marketing sau chiar în achiziționarea unor francize importante de lanțuri hoteliere internaționale care se transformă în magnet pentru turiștii străini. Un exemplu în acest sens îl reprezintă lanțul hotelier Sol Melia, prezent în Bulgaria cu un hotel de 5 stele la Nisipurile de aur, cu un hotel de 5 stele la Nessebar, cu alte două hoteluri de 4 stele în aceeași stațiune și cu un hotel de 4 stele la Obzor, locații care atrag turiștii străini prin brand și servicii ireproșabile”, a precizat Agathon.
Infrastructura, eterna problemă
În Mamaia se vor investi, chiar din acest an, circa 55 de milioane de euro, a anunțat primarul Radu Mazăre. Mamaia rămâne singura stațiune spre care oamenii de afaceri își îndreaptă privirile și banii. Există o presiune investițională imensă aici, mai spunea Mazăre. Cu toate acestea, investițiile în stațiuni sunt eclipsate de o infrastructură precară. Pentru a ajunge pe litoral, turiștii vin pe Autostrada Soarelui. S-a observat însă, și în această minivacanță, că autostrada nu face față traficului din zilele și orele de vârf. Chiar dacă este primul an de când se cirlcuă pe patru benzi între capitală și Constanța, traficul se gâtuie la punctul de taxare de la Fetești, acolo unde șoferii opresc pentru a plăti traversarea. Soluția pentru eliminearea acestui ”dop” sunt simple, dar guvernanții le igoră. Se poate crea, ca în alte țări europene, o bandă separată pentru cei care au abonamente, de exemplu. Să mergi pe autostradă și apoi să stai două ore la coadă pentru a plăti o taxă de câțiva lei are darul de a face să regreți alegerea făcută. O altă problemă de infrastructură este la podul de la Agigea, care este reparat în ritm de melc și unde se circulă încă pe câte o singură bandă pe mers.
Pentru cineva care vrea să vină în Constanța de dincolo de Carpați, lucrurile se complică și mai mult, pentru că România nu are și nici nu va avea, în următorii ani, o autostradă care să treacă munții. În aceste condiții, traficul este un coșmar și este mai simplu pentru ei să ajungă în țările din vest.
Prețurile, mai ridicate ca la concurență
Turismul de pe litoralul românesc mai are o mare problemă: aceea a prețurilor. Nu intrăm în analize comparative, dar vă spunem numai că veți putea găsi oricând, la orice agenție, o ofertă financiară mai bună de petrecere a unei vacanțe în altă țări decât România. Stațiunile din Constanța sunt concurate de cele din Bulgaria, Turcia sau chiar Grecia. Aceste au, pentru români, și atuul unor servicii de mai bună calitate, dar și acela al faptului că se poate descoperi o țară străină. În final, însă, prețul contează pentru cea mai mare parte a turiștilor.
Soluția: taxe mai mici
În opinia sa, acest model al creșterii valorii litoralului prin captarea de branduri de renume din industria hotelieră mondială poate fi aplicat și in România, dar nici un investitori străin nu vine într-o țară cu fiscalitate ridicată și greoaie. ”Reducerea selectivă a taxelor într-un domeniu care poate fi dezvoltat în mod durabil ar însemna o gură de oxigen pentru toți operatorii din turism, iar pentru ca statul să fie sigur că facilitățile acordate vor contribui la îmbunătățirea turismului românesc, scutirile pot fi condiționate de investiții sau de implementarea unor sisteme performante, precum cel de all inclusive. Este imposibil ca turismul românesc să țină pasul cu concurența bulgară din moment ce diferența de taxare este de peste 10 puncte procentuale, care se regăsesc în diferențe similare la tarife sau la servicii”, a spus Agathon.