Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Ce amenzi au dat polițiștii pe litoral(787)

Acţionând în baza Planului de acţiune Litoral 2014, privind prevenirea si combaterea activităţiilor economice ilegale ce se comit în perioada sezonului estival, ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor, cu sprijinul reprezentanţilor ITM, DSV şi OPC, au iniţiat şi organizat o acţiune în staţiunea Costineşti, pe linia protejării populaţiei împotriva actelor şi faptelor ilegale de comerţ şi a prevenirii încălcării drepturilor de autor şi conexe, ocazie cu care au verificat 11 agenţi economici.

Au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legii drepturilor de autor şi 8 sancţiuni şi 8 pentru activităţi de comerţ ilicite, în valoare totală de 39.000 lei.


De asemenea a fost întocmit dosar penal administratorului unei societăţi, care utiliza la punctul de lucru din Costineşti, opere purtătoare de drepturi de autor şi conexe, fără a avea acest drept.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.