Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

EVADAT DEPISTAT DE POLIŢIŞTI(750)

Un condamnat evadat din Penitenciarul Jilava a fost depistat de poliţişti, în noaptea de 11 spre 12 august a.c., în judeţul Constanţa.

În urma activităților complexe de căutare desfășurate de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanţa de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Serviciul de Acțiuni Speciale și Poliţia Eforie, precum și de la Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Ilfov, împreună cu lucrători ai A.N.P., cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și al S.R.I., în noaptea de 11 spre 12 august a.c., în jurul orei 00:30, în oraş Năvodari-cartier Mamaia Sat, a fost depistat I. Constantin.

Acesta evadase la data de 4 august a.c., din Penitenciarul Jilava.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din satul Tânganu, comuna Cernica, judeţul Ilfov avea de executat două pedepse cu închisoarea, de 2, respectiv 5 ani, pentru furt calificat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. În momentul depistării, acesta a opus rezistenţă, fiind imobilizat de poliţişti.

Asupra sa, poliţiştii au găsit mai multe articole de îmbrăcăminte şi obiecte de igienă personală, precum şi un cuţit.

Condamnatul a fost condus la sediul I.P.J. Constanţa, urmând a fi predat Penitenciarului Jilava.


  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.