PRIMARUL PENAL MAZĂRE se văicăreşte că A.N.A.F. i-a blocat conturile bancare personale! O VESTE "ÎNGROZITOARE": Ia în calcul, "de lehamite", DEMISIA...(1636)
Primarul pesedist al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, s-a prezentat, astăzi, ca în fiecare marţi, începând din luna mai a.c. (este a 18-a “vizită” de acest fel!) la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Constanţa, de pe bulevardul Mamaia.
Conform postului TV “Neptun” Constanţa (care le şi aparţine, de altfel, prin interpuşi ori chiar direct, lui Mazăre şi lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşeditele suspendat, de ieri, al Consiliului Judeţean Constanţa), primarul penal a făcut şi o dezvăluire, ciurdei de reporteri (în special. “jurnalizde” frenetice…) care se ţin după el ca după urs (sau maimuţă, ori femeia – cu – barbă etc…): ARE CONTURILE BANCARE PERSONALE… BLOCATE, DE CĂTRE A.N.A.F. (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală)!
"Am toate conturile blocate!
Pentru că toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria, de-a lungul sutelor şi miilor de procese în care se judecă cu diverşi cetăţeni, mi-au fost reţinute de domnii de la A.N.A.F…. mie!
Mi s-a pus sechestru mie, personal!
Lucrul acesta s-a întâmplat acum un an şi ceva, pentru cinci miliarde lei vechi (500.000 lei noi/RON - N. Red.).
Juriştii au contestat şi au susţinut în Instanţă că primarul nu este Radu Mazăre - cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal (Consiliul Local Municipal Constanţa– N. Red.) - prin primar.
Vă judecaţi cu Consiliul Local, prin primar.
Domnii de la ANAF au considerat că dacă la Radu Mazăre este trecut CNP-ul, trebuie să plătesc eu, personal, amenzile!
Pentru cele 5 miliarde de lei vechi ne-am judecat, iar în mai multe procese instanţele au spus: „Da! Este primarul municipiului…”.
Nu-i corect: dacă Primăria câştigă un proces, nu bag eu banii în buzunar, ci intră la Municipalitate!...", s-a plâns Radu Mazăre.
Primarul cercetat penal, de către Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), a continuat afirmând că pentru cele cinci (5) miliarde sechestrul a fost ridicat, însă acum, cităm: "Mi-au mai pus unul, pentru încă şapte miliarde de lei vechi!...".
"Toate aceste amenzi, pe care domnii de la A.N.A.F. le interpretează că trebuie să le plătesc eu... Sechestrul este pus pe trei conturi. Noroc că nu am bani prea mulţi. Eu mă aştept la orice, în ţara asta. Trăiesc din “chash”-ul pe care îl am în declaraţia de avere. Din ce mi-a venit la ureche, cei de la A.N.A.F. au fost speriaţi de către procurorii de la D.N.A., că dacă nu-mi pun sechestru le fac dosare…", afirmă primarului penal.
El a mai adăugat că şi la A.N.I. trebuie să dea explicaţii pe avere: "Mi-au cerut să justific cheltuielile personale. Mă simt vânat. Dau explicaţii pentru avere. În ultima adresă pe care am primit-o, de la A.N.I. (Agenţia Naţională de Integritate – N. Red.), acum câteva zile, mi-au cerut documente care să justifice cheltuielile mele personale. Bonuri de la restaurant, de la “mall”, de la chiloţi… Eu ştiu că în ţara românească oamenii trebuie să justifice veniturile. Poate am luat un telefon cadou unei fete. Mă simt hăituit. Mă simt vânat. În fiecare zi de luni şi marţi am şedinţe cu avocaţi!...", s-a văicărit Mazăre.
Radu Mazăre a anunţat că va înainta, astăzi, un… Memoriu către Guvernul României, A.N.A.F. și alte instituții ale statului, în care reclamă faptul că i-au fost blocate conturile personale, pentru amenzi judiciare aplicate Primăriei Constanța, ca urmare a unor procese pe care instituția le-a avut de-a lungul ultimilor ani!
Suma vizată ar fi de 700.000 de lei, bani pe care A.N.A.F. i-ar fi… retras, însă, și din conturile Primăriei Constanța, mai exact, sumele ar fi fost încasate de două ori!
Primarul mai spune că, din sursele sale, D.N.A. ar fi cerut blocarea conturilor sale… amenințând ANAF cu dosare penale!
În acest context, Mazăre a spus că s-ar putea să i se facă, cităm: “Lehamite de tot ceea ce se întâmplă și să… renunț la funcția de primar!”
Vai, ce nenorocire ne paşte, ce dezastru ar fi pe capul nostru!...
IMAGINE: Radu Ştefan (- cel – Mare!) Mazăre, primarul penal de Mamaia, unde este (printre altele) şi salvamar pe plajă… (Sursă foto: radetimis.oradestiri.ro)