Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Jandarmii donează sânge(716)

Mâine și poimâine, peste 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, au ales să dedice o zi din viața lor pentru a susține o problemă de interes general pentru societatea românească. Activitatea de donare de sânge se va organiza și desfășura în cele două zile, începând cu ora 07.30 la Centul de Transfuzii Sanguine din municipiul Tulcea. ”Așteptăm alături de noi pe toată perioada acțiunii, persoane peste 18 ani, din municipiu sau județ, cu o inimă mare, care doresc să facă o faptă bună și măreață. Este o cale simplă și la îndemâna tuturor, cu efect foarte important pentru cei care au mare nevoie de sânge, nu trebuie să fii super-erou, ca să salvezi o viață. Sângele înseamnă viață și nu poate fi înlocuit, împreună putem aduce o rază de speranță celor greu încercați, să dăm un imbold la luptă pentru viață”, spun jandarmii tulceni.

IJJ Tulcea reamintește că donatorul de sânge are dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare efectivă, următoarele: 7 tichete de masă pentru produse alimentare, eliberate de instituția de profil; o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor de sânge salariați; o zi scutire de frecvență, în ziua donării, în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde își are sediul instituția la care se efectuează donarea de sânge; în cazul în care donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună.

Orice persoană care își exprimă intenția de a dona sânge sau componente sanguine are mai multe obligații. Cea mai importantă este să nu consume băuturi alcoolice cu cel puțin 72 de ore înaintea prezentării pentru donare de sânge la instituțiile de profil. De asemenea, cei care donează trebuie să prezinte buletinul/cartea de identitate/permisul de conducere valabil/valabilă sau pașaport.

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.