Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
TRIBUNALUL CONSTANŢA: MIRCEA BĂSESCU rămâne în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

TRIBUNALUL CONSTANŢA: MIRCEA BĂSESCU rămâne în arest preventiv! Decizia nu este definitivă(1449)

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui ţării, Traian Băsescu, rămâne în arest preventiv!

Aceasta este, conform B1 TV, decizia magistraților Tribunalui Constanța, care au judecat contestația depusă de avocaților apărării, privind arestul preventiv, în dosarul în care este învinuit, de către procurorii Direcţiei Naţionale anticorupţie (DNA), de comiterea infracţiunii de primire de mită, de la interlopul rom Sandu Anghel, poreclit "Bercea Mondial(u)".

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată, în termen de 48 de ore, la curtea de Apel Constanţa (lucru pe care, de altfel, avocaţii lui Mircea Băsescu l-au şi făcut).


Nelu Traşcă, avocatul lui Mircea Băsescu a declarat presei că vrea retrimiterea dosarului la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.
Acesta contestă înregistrările puse la dosar, dar și veridicitatea declarațiilor unor martori.

„Am văzut magistratul receptiv la motivările noastre. Nu pot fi primite acele înregistrări pentru că nu sunt autentice și nu pot fi verificate.
Nu pot fi primite declarațiile martorilor pentru că nu se coroborează cu dovezile depuse la dosar”, a declarat avocatul Nelu Trașcă, potrivit B1TV.

Fratele președintelui solicită schimbarea arestului preventiv în arest la domiciliu.

Aceasta nu este prima contestație depusă de către apărătorii lui Mircea Băsescu.
Luna trecută, magistrații Tribunalului Constanța au respins solicitările apărătorilor lui Mircea Băsescu, de cercetare a acestuia în stare de arest la domiciliu.

Avocații lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână au cerut, în Instanță, verificarea legalității măsurii de arestare preventivă și de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, magistrații respingând însă, de fiecare dată, solicitarea apărătorilor celor doi.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi pe 20 iunie a.c., după ce familia interlopului, de etnie romă, Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial(u)” a făcut publice înregistrări, audio şi video, făcute, pe ascuns, de către fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului (iar Căpăţână de complicitate)

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial(u)”, s-a luat măsura arestării preventive, de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului, în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Ulterior, pentru că “Bercea Mondialu” nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în același scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro, pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Marian Căpăţână este acuzat că și-a însușit suma de 350.000 de euro, din totalul de 600.000 de euro, primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu și Marian Căpăţână.

 

IMAGINE: Mircea Băsescu şi Sandu Anghel, zis "Bercea Mondial(u)" (Sursă foto: realitaea.net)
 

Taguri: MirceaBasescu, MarianCapatana, CurteaDeApelConstanta, NeluTrasca, MarianAdrianCapatana, DNA, D.N.A., DirectiaNationalaAnticoruptie, SanduAnghel, BerceaMondial, FanicaAnghel, IzauraAnghel, GrinicaIon, MariusConstantin, TribunalulConstanta, CurteaDeApelCons

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.